ONU insistă asupra obligaţiei de a găzdui refugiaţi

Economica.net
14 09. 2015
atmeh_372510b_61003400

‘Statele au dreptul de a-şi controla frontierele şi de a determina condiţiile de intrare şi de şedere pe teritoriul lor. Dar ele au, de asemenea, obligaţia de a respecta dreptul internaţional, dreptul refugiaţilor şi dreptul umanitar’, a declarat Zeid Ra’ad Al Hussein.

El a lansat un apel către toate statele să adopte rapid o politică migratoare globală eficientă, în deschiderea sesiunii de trei săptămâni a Consiliului pentru Drepturile Omului al Naţiunilor Unite.

‘Eu implor ca lideri în Africa, în America, în Asia şi în Pacific, la fel şi în Europa să reacţioneze rapid pentru a crea o guvernanţă migratoare globală eficientă şi fondată pe principii’, a spus el.

Evocând cu emoţie imaginea micului copil sirian de trei ani Aylan Kurdi, înecat în timp ce încerca să traverseze cu familia sa Mediterana, Înaltul Comisar s-a declarat ‘epuizat şi furios’. Epuizat, deoarece ‘sistemul (de apărare a drepturilor) abia dacă poate face faţă situaţiei cu resursele de care dispune, în contextul în care mizeria umană se accelerează’.

În acelaşi timp, Iordania a denunţat lipsa de acţiune a comunităţii internaţionale în Siria, în pofida încălcărilor teribile şi documentate ale drepturilor fundamentale.

Zeid a salutat ‘sentimentul de umanitate şi de leadership al mai multor state din Orientul Mijlociu, precum Iordania, Libanul şi Turcia, precum şi din Europa – Germania şi Suedia’ – privind primirea de refugiaţi şi migranţi. El a lăudat şi ‘generozitatea remarcabilă a multor persoane obişnuite care şi-au deschis casele în faţa refugiaţilor’.

Responsabilul ONU a salutat şi propunerea preşedintelui Comisiei Europene de săptămâna trecută de a reinstala 120.000 de persoane suplimentar în statele membre ale UE. ‘În Austria, Belgia, Finlanda, Germania, Suedia şi chiar în Marea Britanie, în ciuda xenofobiei unor tabloide şi politicieni, oameni obişnuiţi s-au oferit să acorde asistenţă şi sprijin refugiaţilor şi migranţilor’, a spus Înaltul Comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului.

‘Îndemn ţările europene să construiască şi să pună în aplicare pe acest sentiment de umanitate o arhitectură de guvernare a migraţiei mai completă, mai demnă, mai eficientă. Avem nevoie de canale de migraţie legală şi de reinstalare, două măsuri care ar putea preveni decesele şi stopa traficul de fiinţe umane’, a declarat el.