OPEC înrăutăţeşte estimările privind cererea de ţiţei în 2021

Cererea globală de petrol se va redresa mult mai lent în 2021 decât s-a estimat anterior, din cauza extinderii pandemiei de coronavirus (COVID-19), se arată în raportul lunar publicat de Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC), sporind astfel dificultăţile cu care se confruntă grupul şi aliaţii săi în echilibrarea pieţei, transmite Reuters citat de Agerpres.
Economica.net - mie, 14 oct. 2020, 07:28
OPEC înrăutăţeşte estimările privind cererea de ţiţei în 2021

OPEC se aşteaptă la o creştere a cererii globale de petrol cu 6,54 milioane de barili pe zi (bpd) anul viitor, la 96,84 milioane de barili pe zi, previzionează cartelul. Iniţial, OPEC previziona o creştere a cererii cu şapte milioane bpd anul viitor.

„Deşi redresarea în unele ţări a fost impresionantă în trimestrul trei din 2020, tendinţa pe termen scurt rămâne fragilă, din cauza diverselor incertitudini, în special în privinţa evoluţiei pandemiei. Nu ne aşteptăm ca redresarea considerabilă din trimestrul trei să continue în ultimele luni din 2020 şi în 2021”, se arată în raport.

Pentru a compensa reducerea cererii şi a sprijini preţul ţiţeiului, Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol şi alţi producători din afara cartelului, regrupaţi în alianţa OPEC+, au decis din mai reducerea record a producţiei, cu 9,7 milioane de barili pe zi.

Măsurile de izolare introduse pentru a ţine sub control răspândirea virusului au afectat în mod deosebit piaţa petrolieră, unde la finalul trimestrul doi din 2020 preţurile înregistrau un declin de 38% faţă de perioada similară din 2019.

La bursa ICE Futures, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului cu livrare în luna decembrie a crescut marţi cu 0,73 dolari, ajungând la închidere la valoarea de 42,45 dolari.

Firma de consultanţă Rystad Energy a prognozat că barilul de petrol Brent se va stabiliza în jurul valorii de 60 de dolari în 2025, comparativ cu aproximativ 43 de dolari în prezent.

Te-ar mai putea interesa și
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea de Supraveghere Financiară(ASF). Potrivit președintelui Autorității,......
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de ...
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...
Simtel Team va construi o centrală fotovoltaică nouă în Ardeal pentru grupul austriac Wien Energie
Simtel Team va construi o centrală fotovoltaică nouă în Ardeal pentru grupul austriac Wien Energie
Conducerea Simtel Team S.A. informează piață de capital cu privire la semnarea unui contract de inginerie, achiziții ...