OpenAI obţine un contract de 200 de milioane de dolari cu armata SUA, pentru inteligenţă artificială

Departamentul Apărării Statelor Unite a anunţat că guvernul american a încheiat luni un contract de 200 de milioane de dolari cu compania OpenAI pentru dezvoltarea unor instrumente "de inteligenţă artificială de vârf" pentru armată, transmite AFP.
AGERPRES - mar, 17 iun. 2025, 14:40
OpenAI obţine un contract de 200 de milioane de dolari cu armata SUA, pentru inteligenţă artificială

În contextul concurenţei tehnologice tot mai acerbe între marile puteri, OpenAI va avea misiunea de „a face faţă unor probleme importante în domeniul securităţii naţionale”, arată un comunicat al Pentagonului, scrie Agerpres.

Compania din San Francisco, celebră în special datorită programului său conversaţional (chatbot) ChatGPT, a precizat că este vorba de primul contract în cadrul iniţiativei sale „OpenAI pentru guvern”, prin care se promovează servicii pentru administraţia SUA.

Instrumentele pe care urmează să le dezvolte OpenAI vor eficientiza sarcinile administrative, vor ameliora capacitatea de colectare a datelor şi vor susţine „apărarea informatică”.

Firma a precizat că toate aplicaţiile pentru armată vor respecta condiţiile de utilizare şi termenii OpenAI.

În ultimele luni, au mai propus instrumente armatei americane şi corporaţia Meta a magnatului Mark Zuckerberg, deţinătoarea platformei Facebook, şi compania Palantir, fondată de miliardarul Peter Thiel, artizan al apropierii între preşedintele Donald Trump şi o parte din polul tehnologic din Silicon Valley.

În decembrie anul trecut, OpenAI a încheiat un parteneriat cu firma Anduril Industries din industria de apărare, cu scopul principal de a întări apărarea împotriva dronelor.

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune Bolojan despre reducerea prognozei de creştere economică din partea Comisiei Europene
Ce spune Bolojan despre reducerea prognozei de creştere economică din partea Comisiei Europene
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că reducerea prognozei de creştere economică a României de către Comisia Europeană este influenţată de contextul internaţional, inclusiv de......
Miliardele din SAFE împing industria de apărare. Apare un nou patronat, condus de grupul care a refăcut pentru americani bazele Kogălniceanu și Câmpia Turzii
Miliardele din SAFE împing industria de apărare. Apare un nou patronat, condus de grupul care a refăcut pentru americani ...
Cele aproape 17 miliarde de euro pe care România le va primi de la Uniunea Europeană în cadrul programului SAFE dinamizează ...
Autobuzul înlocuiește iar trenul spre Aeroportul Otopeni în perioada 26 – 29 mai
Autobuzul înlocuiește iar trenul spre Aeroportul Otopeni în perioada 26 – 29 mai
Linia de autobuz 780 va funcționa în perioada 26 - 29 mai 2026, între orele 09:30-16:00, asigurând legătura între Gara ...
Polonia va primi primele trei avioane de vânătoare americane F-35 pentru a înlocui MiG-urile sovietice
Polonia va primi primele trei avioane de vânătoare americane F-35 pentru a înlocui MiG-urile sovietice
Ministrul apărării polonez, Wiladyslaw Kosiniak-Kamysz, a anunţat vineri că primele trei avioane de vânătoare americane ...