Operaţiune în Spania şi Franţa împotriva unei reţele care introducea imigranţi în Europa şi SUA

Economica.net
10 08. 2013
catuse5_92235700_34883800

„În total au fost arestate 75 de persoane, 51 în Spania şi 24 în Franţa, inclusiv principalii lideri în Europa ai acestei organizaţii, instalate la Barcelona”, a anunţat într-un comunicat poliţia, care a efectuat ancheta împreună cu poliţia franceză de frontieră.

Membrii acestei reţele „câştigau 40.000-50.000 de euro (de persoană) pentru a transporta, sub identităţi false, cetăţeni chinezi în Statele Unite şi în ţări ca Spania, Franţa, Grecia, Italia, Marea Britanie, Irlanda şi Turcia”, potrivit aceleiaşi surse.

Poliţia spaniolă, care afirmă că această reţea servea în anumite cazuri şi la exploatarea sexuală a imigranţilor, a anunţat că a confiscat 81 de paşapoarte falsificate din ţări asiatice ca Taiwanul, Coreea de Sud, Malaysia, Japonia, Hong Kong şi Singapore.

Ancheta vizând această reţea „complexă”, potrivit poliţiei, a început în iulie 2011.

„Alcătuirea acestei organizaţii, perfect structurate, ierarhizate, al cărei principal lider era instalat în China şi cu celule independente care operau în diferite ţări, într-o structură închisă ermetic, a complicat ancheta”, se subliniază în comunicat.

Reţeaua căuta candidaţi pentru plecare în China, iar în schimbul sumei de 40.000 până la 50.000 de euro le furniza paşapoarte false şi punea să fie însoţiţi pe parcursul întregii călătorii de către „cărăuşi”.

Aceştia, provenind în principal din China şi Malaysia, erau „membri de încredere deplină ai organizaţiei şi buni cunoscători ai aeroporturilor şi oraşelor europene parcurse în cursul transferurilor” acestor imigranţi caldestini.

Odată misiunea îndeplinită, ei reveneau imediat în ţările de origine, „cu scopul de a îngreuna şi mai mult localizarea lor”.

„Spania era ultima escală” pentru imigranţii clandestini, această ţară fiind folosită ca o „trambulină pentru destinaţia finală, de obicei Marea Britanie sau Statele Unite”, a precizat poliţia. La sosirea pe aeroportul din Barcelona, „colaboratori ai organizaţiei” veneau să îi preia şi să le ofere un locsigur de cazare, în aşteptarea încheierii călătoriei.

Traiectoria urmată pentru a veni din China, la fel ca şi documentele utilizate pentru călătorie, „erau schimbate constant, în funcţie de succesul sau eşecul în călătoriile anterioare, necesităţile pieţei sau mijloacele de a evita ca «pasagerii» să fie reperaţi”.

Imigranţii clandestini primeau consemne precise, cu scopul de a trece neobservaţi la controalele de frontieră, de exemplu intrând în mijlocul unui grup de turişti.

În afară de cei doi lideri euroeni ai reţelei arestaţi la Barcelona, poliţia a arestat alte 49 de persoane pe diferite aeroporturi spaniole – Barcelona, Madrid, Malaga şi Palma de Mallorca – şi alte 24 de persoane în Franţa.

Cele 81 de paşapoarte false au fost găsite în două locuri de cazare aparţinând reţelei, la Barcelona.

În aceste locuinţe, poliţia a confiscat totodată material utilizat la producerea acestor documente, între altele laptopuri, scanere, aproximativ 20 de ştampile pentru diverse posturi de frontieră şi o lupă electronică.

În imagini furnizate de poliţie apar, de asemenea, arme de foc, telefoane mobile şi teancuri de bancnote, euro şi yuani, confiscate în cursul operaţiunii.