Operatorii portuari, somați de autorități să primească marfă proporțional cu capacitatea pe care o au. Ministerul Transporturilor: Aglomerația din Portul Constanta este generată de aceștia

Ministerul Transporturilor pune aglomerația din portul Constanța pe seama operatorilor portuari care, spune ministerul, contractează mai mult decât au capacitate de care dispun. În acest sens, Administrația portuară i-a notificat pe operatori să se asigure că traficul rutier generat de camioanele colaboratorilor, traderi sau transportatori, este proporțional cu capacitatea de operare din terminalele pe care le dețin.
Alina Stanciu - Dum, 04 iun. 2023, 17:23
Operatorii portuari, somați de autorități să primească marfă proporțional cu capacitatea pe care o au. Ministerul Transporturilor: Aglomerația din Portul Constanta este generată de aceștia

Portul Constanța nu se confruntă cu blocaje și are capacitatea logistică necesară de a opera cantități mai mari de mărfuri, fiind pregătit să răspundă solicitărilor chiar și sub presiunea contextului actual, a transmis Ministerul Transporturilor ca răspuns la o interpelare a deputatului PNL Mircea Roșca.

Potrivit reprezentanților instituției, situația fermierilor din România- care au rămas cu stocurile blocate în silozuri- nu este determinată de activitatea portului Constanța ci de operatorii privați care nu ajustează cantitățile primite la capacitățile pe care le au.

“Aglomerația este generată de solicitările de marfă ale operatorilor portuari care nu țin cont de capacitatea lor de operare zilnică. În scopul fluidizării accesului camioanelor încărcate cu cereale în Portul Constanța și în vederea evitării blocajelor de trafic ce pot apărea în interiorul și exteriorul incintei portuare, operatorii portuari au fost notificați de administrația portuară să se asigure că traficul rutier generat de camioanele colaboratorilor ( traderi, transportatori) să fie operațional cu capacitatea de operare din terminalele pe care le dețin”, se arată în răspunsul la interpelare.

Investiții de peste 600 de milioane de euro în Portul Constanța

Ministerul va finanța, din fonduri proprii și ale UE, prin Programul Operațional Infrastructura Mare proiecte în valoare de aproximativ 100 de milioane de euro. Dintre acestea, este deja în derulare un proiect de investiții ce vizează lărgirea pe patru benzi de circulație a drumului dintre Poarta 10 B și poarta 10.

De asemenea, prin programul Operațional Sectorial Transporturi, C.N. Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanta pregătește proiecte de peste 500 de milioane de euro, dintre care unul vizează realizarea unui Master Plan de Infrastructură rutieră pentru reabilitatea, modernizarea și extinderea infrastructurii rutiere și de acces în portul Constanța și zona Mică.

Nu în ultimul rând, se vor face investiții în trei parcări de capacitate mare pentru TIR-uri, în interiorul și exteriorul portul Constanța. Două dintre acestea, ce urmează a fi funcționale până la finele acestui an, vor necesita o investiție de 4 milioane de euro finanțată prin mecanismul Solidarity Lanes.

În primul trimestru al anului, prin portul Constanța au fost aduse în țară 3,3 milioane de tone de cereale din Ucraina, în timp ce anul trecut traficul total de cereale din portul Constanța a fost de 24 de milioane de tone, sub valoarea lui 2021 când traficul de cereale a fost de 25 de milioane de tone.

Luând în calcul toate mărfurile însă, traficul din 2022 a fost unul record, de 75,5 milioane de tone, iar în primele trei luni ale anului s-a raportat deja o creștere de 10% față de perioada similară a lui 2022. Mai exact, în T1 traficul total de mărfuri din portul Constanța a depășit 19 milioane de tone, față de 17,4 milioane de tone în T1 2022.

 

Te-ar mai putea interesa și
Normele EURO 7 vor fi „îmblânzite”. Decizia finală, în mâinile Parlamentului European
Normele EURO 7 vor fi „îmblânzite”. Decizia finală, în mâinile Parlamentului European
După ce mai multe state europene au solicitat eliminarea sau, măcar, relaxarea normelor EURO 7, Comisia Europeană a adoptat o nouă variantă a propunerii sale....
Harta prosumatorilor din România. Unde s-au instalat cele mai multe sisteme fotovoltice și ce putere INFOGRAFICE
Harta prosumatorilor din România. Unde s-au instalat cele mai multe sisteme fotovoltice și ce putere INFOGRAFICE
Codul de bune practici pentru energia regenerabilă, ediția a doua, lansat zilele trecute, conține și o hartă a numărului ...
Revolut angajează în România! Eveniment în premieră. Când și unde trebuie să se prezinte doritorii
Revolut angajează în România! Eveniment în premieră. Când și unde trebuie să se prezinte doritorii
În premieră în România, pe 28 septembrie, Revolut va organiza la București primul eveniment RevDev, exclusiv pentru ...
Uniunea Europeană a stabilit: Minimum 80% dintre adulți, inclusiv cei din România, trebuie să știe să lucreze pe internet și cu aparatură digitală. Până când trebuie îndeplinit obiectivul de competențe digitale
Uniunea Europeană a stabilit: Minimum 80% dintre adulți, inclusiv cei din România, trebuie să știe să lucreze pe internet ...
Uniunea Europeană a stabilit obiective clare în cadrul inițiativei deceniului digital. Aacesul la internet și cunoștințele ...