Opere de Bansky, estimate la 15 milioane euro, puse sub sechestru în Belgia

Economica.net
24 11. 2018
banksy_83397200

Neplata asigurării a fost descoperită târziu de organizatorul unei expoziţii din Bruxelles.

Informaţia, dezvăluită joi de cotidianul L’Echo care a calificat decizia drept „extrem de rară”, a fost confirmată vineri de avocatul Stanislas Eskenazi. „Clientul meu este o mică asociaţie, care nu face decât să pună al dispoziţie un spaţiu de expunere. Am vrut să ne protejăm în faţa unui risc enorm”, a afirmat avocatul.

Cazul este complex. Expoziţia „Banksy Unauthorized”, deschisă la începutul lunii noiembrie într-un spaţiu administrat de asociaţia Strokar, dedicat curentului street art, a fost organizată, aşa cum arată şi titlul, fără autorizaţia artistului.

Deja prezentată în mai multe oraşe europene, între care Berlin, cuprinde 58 de lucrări cu o valoare estimată la 15 milioane de euro. Picturi, fotografii sau serigrafii, provin în mare parte din colecţii private, şi au fost adunate de Steve Lazarides, fost agent al lui Banksy, cu care acesta din urmă nu a mai colaborat din 2009. Acţionând ca un fel de intermediar, o societate stabilită în Germania, On Entertainment, a permis asociaţiei Strokar să expună în capitala belgiană, potrivit News.ro

Societatea în cauză a afirmat că beneficiază de drepturile şi autorizările necesare pentru a expune aceste lucrări.