Providenţialul Vlad şi de ce ar fi mai bine să stea la Finanţe, şi nu la Sănătate

18 05. 2016
vlad_voiculescu_80738800_86528300

A stârnit multă vâlvă mutarea voluntarului Vlad Voiculescu de la Finanţe la Sănătate. Însă. În ciuda faptului că a înfiinţat Reţeaua citostaticelor, Vlad are mai mare treabă cu lumea financiară decât cu cea medicală. Nu întâmplător a fost ales şef de cabinet la Ministerul Finanţelor. Treaba lui în guvernul Cioloş este extrem de clară. Îndeplinirea unui punct important din programul de guvernare: construirea a două spitale, de la zero, în parteneriat public-privat.

El a lucrat până acum la Viena la Divizia de Finantari de Infrastructura a Erste. Unde s-a ocupat de infrastructura spitalicească. El asta ştie să facă cel mai bine. Nu crize de dezinfectanţi. Sau finanţarea sistemului de sănătate, sau îmbunătăţirea actului medical.

Apropo de asta, criza Hexi Pharma i-a picat mănuşă lui Vlad pentru îndeplinirea obiectivului. Toată lumea a aflat că bacteriile sunt impregnate în zidurile spitalelor vechi. Soluţia la această molimă sunt, deci, spitalele noi.

Statul nu are bani de investiţii, chestiune care poate fi confirmată de Ministrul Finanţelor, Anca Dragu. În acest caz, poate încerca să caute un investitor. Iar lucrul acesta pică în sarcina lui Vlad, care a mai făcut acelaşi lucru la Viena.

Trebuie practic găsit un constructor. Care să facă o clădire, pe care statul să o plătească eşalonat, în, să spunem, 30 de ani. Timp în care o foloseşte pentru serviciul public de sănătate. CIne ştie să construiască spitale?

Cum nici un constructor din România n-a mai făcut asta în parteneriat cu statul, constructorul va fi găsit, cel mai probabil, în afara ţării. De pildă prin Austria, la locul de muncă al lui Vlad.

Un mandat în fruntea Ministerului Sănătăţii l-ar îndepărta pe Vlad de treaba pe care guvernul o are cu el. Că în Sănătatea românească sunt multe lucruri de care ar trebui să se ocupe.

Postul de acum, de şef de cabinet la Finanţe, îi oferă timpul necesar pentru proiectul lui austriac. Biroul din Apolodor e mult mai apropiat de pregătirea lui decât un avânt în bolile ţării.De astea se poate ocupa ţintit, în timpul lui liber, ca voluntar, ca şi până acum.