Opoziţia nu participă la audierile miniştrilor şi nici la şedinţa de plen de mâine

Liderii grupurilor PSD şi PNL din Camera Deputaţilor, Mircea Duşa, respectiv Călin Popescu-Tăriceanu au anunţat conducerea Parlamentului că parlamentarii USL nu vor participa la audierile miniştrilor în comisii, situaţie în care opt comisii nu vor mai avea cvorum. Puterea merge mai departe, programând şedinţa de plen pentru învestitură pentru joi, la ora 11.
Economica.net - mie, 08 feb. 2012, 11:01

Birourile Permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au stabilit graficul audierilor miniştrilor în comisii, care vor începe azi la ora 14 şi se vor încheia la ora 22. Prelungirea lor se datorează faptului că unele comisii trebuie să audieze mai mulţi miniştri.

Testul votului în plen va avea loc joi, de la ora 11. „De la ora 11, are loc şedinţa comună în plen pentru prezentarea programului de guvernare şi pentru votul secret cu bile”, a declarat vicepreşedintele Senatului, Petru Filip.

Deputatul PSD Mircea Duşa susţine că preşedinţii de comisii care vor întocmi proces-verbal de acordare a unui aviz pentru un ministru sau altul se fac vinovaţi de abuz în serviciu şi riscă să intre sub incidenţa Codului penal. „Am adus la cunoştinţa Birourilor Permanente faptul că în cel puţin opt comisii nu au cvorum fără opoziţie”, a spus Duşa.

În consecinţă, fără prezenţa opoziţiei nu pot fi acordate avizele, negative sau favorabile, iar cabinetul nu poate fi supus votului în plen. „Avizul e consultativ, dar trebuie să existe, fie că e negativ sau favorabil. Nu cred că domnul Ungureanu, neprimind avizele, va păşi pe treptele Palatului Victoria fără a avea aceste avize”, a declarat Duşa.

În schimb, vicepreşedintele Senatului, Petru Filip (PDL) susţine că lipsa cvorumului nu este insurmontabilă din moment ce avizele sunt consultative. „Nu este o chestiune absolut necesară. În ceea ce priveşte avizele, plenul de mâine este suveran”, a declarat Filip, după şedinţa conducerii Parlamentului.

Chiar şi aşa, parlamentarii puterii vor să dea un vot în comisii pentru fiecare ministru. „Oricum se va discuta, se va da un vot şi se va consemna în procesul verbal”, a precizat democrat-liberalul.

 

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană e deschisă la varianta cerută de Franța de a amâna intrarea in vigoare a normelor privind emisiile de metan
Comisia Europeană e deschisă la varianta cerută de Franța de a amâna intrarea in vigoare a normelor privind emisiile ...
Uniunea Europeană a deschis, vineri, calea pentru o amânare, cu un an, a normelor comunitare privind emisiile de metan care îi vizează pe importatorii de combustibili fosili, o solicitare......
Cabinetul propus de Siegfried Mureșan. Guvern politic, format din trei partide și un independent la Justiție. 16 ministere și trei vicepremieri
Cabinetul propus de Siegfried Mureșan. Guvern politic, format din trei partide și un independent la Justiție. 16 ministere ...
Conducerile PNL, USR şi UDMR au aprobat vineri programul de guvernare şi au validat listele de miniştri propuşi pentru ...
Clubul Manchester City a fost găsit vinovat că a încălcat de 114 ori regulile financiare impuse de Liga Engleză de Fotbal- surse
Clubul Manchester City a fost găsit vinovat că a încălcat de 114 ori regulile financiare impuse de Liga Engleză de Fotbal- ...
Clubul Manchester City a fost găsit vinovat, cu o singură excepţie, de toate cele 115 de încălcări ale regulilor financiare ...
Eni plafonează din solidaritate prețurile la benzina și motorina vândute în Italia
Eni plafonează din solidaritate prețurile la benzina și motorina vândute în Italia
Compania petrolieră italiană Eni a anunţat vineri că, din "solidaritate", va stabili un plafon de preţ la benzina şi ...