Oprea: Lista companiilor admise la finanţare în programul Start-Up Nation ar putea fi gata până la finalul lunii

Lista companiilor declarate admise la finanţare în programul guvernamental Start-Up Nation 2018 ar putea fi gata până la sfârşitul lunii mai, a declarat, marţi, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ştefan-Radu Oprea, la ceremonia de înmânare a unor acorduri de finanţare în baza acestui program. 
Economica.net - mar, 21 mai 2019, 15:03
Oprea: Lista companiilor admise la finanţare în programul Start-Up Nation ar putea fi gata până la finalul lunii

„Date la zi referitoare la Start-Up Nation, ediţia 2018, pentru că sunt sigur că există acest interes: sunt verificate 10.965 de proiecte, dintre care deja au fost declarate admise 8.912, 866 au fost respinse şi sunt încă în clarificări 1.187 de proiecte. Paşii pe care îi urmăm în continuare: până la sfârşitul lunii vom termina analiza tuturor celor 13.000 de proiecte şi vom face publică lista celor care au fost admişi, cei care sunt admişi la finanţare şi cei care sunt admişi şi aşteaptă clarificările pentru că vor fi, începând cu a doua jumătate a lunii iunie, invitaţi la semnarea contractelor marea majoritate a celor care au fost deja admişi şi publicaţi. Avem şi acea perioadă pentru contestaţii eventuale dacă sunt nemulţumiţi de ceea ce colegii noştri pe care o parte îi avem aici, din agenţiile regionale, au decis referitor la Start-Up Nation”, a spus Ştefan-Radu Oprea.

El a afirmat că programul este unul de succes, pentru că, dacă la începutul său, ideea de a deveni antreprenor în România tindea la zero, acum 6 din 10 tineri doresc să devină antreprenori.

De asemenea, acesta a menţionat că din totalul 33.514 de proiecte înscrise în ediţia din 2018 a programului, peste 2.000 sunt din diaspora. Aceştia sunt români care vin în ţară pentru a deveni antreprenori.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...