Oprescu: Vom extinde şi moderniza spitalele „Gomoiu” şi Foişor, până în 2015

Economica.net
12 04. 2013
oprescu_50315700_39345500_43924300

Edilul-şef al Capitalei a detaliat, vineri, proiectele de investiţii avute în vedere, în perioada următoare, pentru reţeaua sanitară a oraşului.

„Ca investiţii, în perioadă imediat următoare, avem în vedere patru proiecte. Este vorba despre extinderea, modernizarea şi echiparea spitalului clinic de copii «Victor Gomoiu», prin clincile de cardiologie infantilă, chirurgie generală, ortopedie, neurologie, asistenţă sugari, terapie intensivă şi anestezie generală. Investiţia va demara în mod concret în luna iunie 2013 şi se va finaliza în semestrul II al anului 2015. Spitalul va avea şi un ambulatoriu de specialitate modern, destinat să deservească asistenţa medicală de zi, investiţia fiind realizată din fonduri europene. Lucrarea va debuta în trimestrul III al anului 2013 şi se va finaliza în trimestrul IV al anului 2014”, a spus Oprescu, la prezentarea bilanţului de cinci ani „Starea Bucureştiului”.

Cu acelaşi prilej, edilul a menţionat proiectul de reconstrucţie, reamenajare şi reechipare a Spitalului Clinic de Traumatologie şi TBC osteoarticular „Foişor”.

„Proiectul vizează extinderea actualului spital Foişor, prin dublarea capacităţii de funcţionare, a numărului de paturi, a clinicilor medicale, a secţiei de anestezie şi terapie intensivă. La acestea se vor adăuga laboratoare centrale de investigaţii şi tratament, secţiea de terapie recuperatorie, departamentul de imagistică şi cel de urgenţe. Echiparea spitalului tehnico-administrativă vine şi completează pe cea a spitalului vechi, mult restrânsă şi deficitară. Lucrarea la acest spital a început în martie 2013 şi se va finaliza în trimestrul II al anului 2015. Şi tot aici, va începe reabilitarea, modernizarea şi echiparea ambulatoriului integrat al Spitalului Clinic de Ortopedie Foişor. Proiectul este finanţat din fonduri europene şi constă în reabilitarea şi modernizarea clădirii, precum şi echiparea cu apărătură de înaltă performantă, care înglobează tehnologii moderne şi eficiente pentru diagnosticarea pacienţilor cu afecţiuni ortopedice şi traumatice. Valoarea proiectului este de aproape patru milioane de euro, iar lucrările vor începe în trimestrul IV din 2013 şi se vor încheia în triumestrul I din 2015”, a precizat Oprescu.

Primarul general a menţionat şi demararea realizării Centrului Municipal Integrat pentru Situaţii de Urgenţă, care va asigura implementarea eficientă a unor politici judicioase de informare, prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă, având că rezultat mai puţine victime şi mai puţine daune.

„Acesta va fi punctul central în crearea unui sistem integrat de management al situaţiilor de urgenţă, care va fi interconectat sistemului naţional unic pentru apel de urgenţă 112. Vizăm începerea lucrărilor în luna mai 2013, cu finalizarea clădirii în trimestrul IV din 2013, şi începutul dotării cu echipamente, astfel încât el să devină funcţional în primul trimestrul al lui 2014”, a adăugat Oprescu.