OPSPI va fi împărţit în două structuri, o parte la Ministerul Economiei, cealaltă la Energie

Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) va fi transformat în două entităţi separate, o parte urmând să funcţioneze în subordinea Ministerului Economiei, iar cealaltă în subordinea ministrului delegat pentru Energie, autorităţile urmând să definitiveze portofoliile celor două structuri până la finalul săptămânii, a declarat într-un interviu acordat AGERPRES ministrul Economiei, Varujan Vosganian.
Economica.net - mie, 27 mart. 2013, 10:34
OPSPI va fi împărţit în două structuri, o parte la Ministerul Economiei, cealaltă la Energie

‘OPSPI se află în proces de reorganizare. O parte va trece la Energie, o parte la Ministerul Economiei. Sperăm să finalizăm săptămâna aceasta. Apoi vom discuta despre lista companiilor ce urmează să fie privatizate’, a afirmat Varujan Vosganian.

Procedurile de privatizare ale acţiunilor deţinute de stat la companiile din sector se realizează prin intermediul OPSPI, următoarele societăţi ce vor intra în acest proces fiind Cupru Min şi Plafar.

‘La Cupru Min alcătuim echipele care vor face oferta pentru parteneriatul public privat, formulă acceptată şi de Guvern. Sperăm ca, în scurt timp, această ofertă să fie lansată. Avem o listă de companii pe care dorim să le introducem în procesul de privatizare. Plafar este următoarea. Plafar a ieşit din insolvenţă, este la un nivel destul de redus faţă de ce ştiam, dar vom lansa procedurile de privatizare şi în acest caz. Cupru Min va fi destul de atractivă pentru această formulă pe care am iniţiat-o. Este o companie care se promovează singură, dar vom face şi noi demersuri în acest sens’, a adăugat Varujan Vosganian.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan va discuta cu Cristina Trăilă: Vom lua mâine o decizie
Ilie Bolojan va discuta cu Cristina Trăilă: Vom lua mâine o decizie
Premierul interimar Ilie Bolojan anunţă că va discuta miercuri cu Cristina Trăilă, secretar general adjunct al Guvernului, pe tema acuzaţiilor care i se aduc, urmând să ia o decizie....
În Timişoara nu se mai autorizează jocurile de noroc, doar activităţile Loteriei Naţionale
În Timişoara nu se mai autorizează jocurile de noroc, doar activităţile Loteriei Naţionale
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a anunţat că începând de marţi în oraş nu mai pot fi autorizate jocurile ...
Bursa de la Bucureşti a închis pe roşu şedinţa de tranzacţionare de marţi
Bursa de la Bucureşti a închis pe roşu şedinţa de tranzacţionare de marţi
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis marţi în scădere pe aproape toţi indicii, iar valoarea totală a tranzacţiilor ...
Canada anunţă suprataxe vamale de 15 până la 50% pentru o serie de produse americane
Canada anunţă suprataxe vamale de 15 până la 50% pentru o serie de produse americane
Canada a anunţat marţi intrarea în vigoare pe 8 septembrie a unor suprataxe vamale de 15 până la 50% pentru o serie ...