Optimismul este în creştere în rândul companiilor din Germania

Companiile din Germania sunt acum mai optimiste privind viitorul decât erau în toamna anului trecut, aproximativ 36% estimând o producţie mai mare anul acesta, faţă de un nivel de 25% în noiembrie, conform unui studiu publicat duminică, transmite DPA.
AGERPRES - D, 07 mai 2023, 17:44
Optimismul este în creştere în rândul companiilor din Germania

Datele vin după publicarea studiului Institutului economic german (IW) realizat în perioada martie-aprilie 2023 în rândul a 2.327 de companii din cea mai mare economie europeană.

Ponderea firmelor care se aşteaptă la un declin al producţiei a scăzut de la 39% în noiembrie la 26% în prezent.

Per ansamblu, companiile din Germania au evaluat situaţia lor comercială din primăvara acestui an ca fiind mai bună decât era în toamna anului trecut, arată datele IW.

Aceste informaţii reflectă condiţiile macroeconomice mai favorabile, în special îmbunătăţirea situaţiei din lanţurile de aprovizionare, dar şi scăderea preţurilor la energie şi absenţa unei penurii de energie.

Dar Institutului economic german atrage atenţia că situaţia variază de la sector la sector, pe segmentul serviciilor şi al bunurilor de capital optimismul fiind mai ridicat decât în construcţii şi industriile producătoare de materiale de bază. Aceste două sectoare susţin că situaţia lor comercială s-a înrăutăţit faţă de anul trecut.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia se pregăteşte să îşi redirecţioneze exporturile de cereale către Marea Neagră şi Baltică
Rusia se pregăteşte să îşi redirecţioneze exporturile de cereale către Marea Neagră şi Baltică
Autorităţile ruse au anunţat marţi că se pregătesc să redirecţioneze transporturile de cereale din Marea Azov, după ce mai multe nave au fost atacate pe mare de ucraineni, ceea ce ridică......
Raiffeisen Bank lansează Treasury Flex, pachet care conține cont de economii, tranzacții valutare, dedicat companiilor cu afaceri de peste 7 mil euro
Raiffeisen Bank lansează Treasury Flex, pachet care conține cont de economii, tranzacții valutare, dedicat companiilor ...
Raiffeisen Bank România lansează Raiffeisen Treasury Flex, un pachet integrat de produse și servicii dedicat exclusiv ...
Avertisment de la BNR: România poate suferi zeci de ani din cauza unor politici economice ce ne pot duce pe direcţii greşite (viceguvernatorul Băncii Naţionale a României, Cosmin Marinescu)
Avertisment de la BNR: România poate suferi zeci de ani din cauza unor politici economice ce ne pot duce pe direcţii greşite ...
Politicile economice pot conduce la direcţii greşite, a căror corectare poate necesita costuri vreme de decenii, în lipsa ...
Negocieri despre impactul regulilor privind emisiile de metan asupra securităţii energetice din UE
Negocieri despre impactul regulilor privind emisiile de metan asupra securităţii energetice din UE
Ţările membre ale Uniunii Europene vor dezbate săptămâna aceasta impactul normelor comunitare privind emisiile de metan ...