Orădenii serbează Ziua Naţională printr-un marş cu tricolorul arborat pe maşină

Asociaţia Descoperă România 4x4 va organiza joi, cu ocazia zilei de 1 Decembrie, un marş prin Oradea cu tricolorul arborat pe maşini.
Economica.net - J, 01 dec. 2011, 09:53

Plecarea se va face din parcarea Selgros, în jurul orei 14.30, informează adevarul.ro.

Această activitate reprezintă o dovadă a libertăţii, dar mai cu seama celebrarea Zilei Naţionale a României.

„Până acum la sărbătoarea naţională 4×4 şi-au anunţat participarea peste 20 de maşini, dar invitaţia rămâne deschisă tuturor”, a declarat Ioana Mădălina Ştefănică, reprezentanta asociaţiei.

Evenimentul are stabilit un traseu bine organizat şi a fost aprobat de Primăria şi Poliţia Rutieră Oradea. Coloana va pleca din parcarea Selgros, prin Nufărul, apoi spre centrul oraşului, pe strada Primăriei, Decebal, Rogerius şi înapoi spre centru, peste Podul Sovata.

Descoperă România 4×4 este o asociaţie alcătuită dintr-un grup de orădeni, care sunt pasionaţi de aventurile off-road şi care au întemeiat această organizaţie în vederea sprijinirii persoanelor defavorizate.

Te-ar mai putea interesa și
Stare de urgenţă în California, din cauza El Nino
Stare de urgenţă în California, din cauza El Nino
Guvernatorul Californiei a declarat luni stare de urgenţă înaintea manifestării fenomenului climatic El Nino pe coasta vestică americană, care ar putea avea consecinţe devastatoare,......
Marii investitori americani sunt îngrijoraţi de criza politică din România. Ce a spus Nicușor Dan, de la New York
Marii investitori americani sunt îngrijoraţi de criza politică din România. Ce a spus Nicușor Dan, de la New York
Preşedintele Nicuşor Dan a discutat luni cu reprezentanţi ai companiilor, băncilor şi fondurilor de investiţii americane ...
Când mașina se oprește, planurile nu trebuie să se oprească: ce înseamnă, concret, asistența rutieră
Când mașina se oprește, planurile nu trebuie să se oprească: ce înseamnă, concret, asistența rutieră
O pană de cauciuc, o baterie descărcată, o defecțiune sau lipsa combustibilului pot opri o călătorie fără avertisment, ...
Autorizațiile de construire se digitalizează. Cum va funcționa Ghișeul Unic Național și când e nevoie de intervenția unui avocat
Autorizațiile de construire se digitalizează. Cum va funcționa Ghișeul Unic Național și când e nevoie de intervenția ...
Noul Cod CATUC a înlocuit o parte semnificativă din vechiul cadru legislativ, inclusiv Legea nr. 350/2001 și Legea nr. ...