Orange a înfiinţat o divizie de apărare pentru a sprijini sectorul european de securitate

Grupul francez de telecomunicaţii Orange a anunţat luni că a înfiinţat o nouă divizie de apărare şi securitate internă, în contextul în care îşi intensifică eforturile pentru a sprijini actorii din aceste sectoare în Franţa şi Europa, transmite Reuters.
AGERPRES - lun, 30 iun. 2025, 15:49
Orange a înfiinţat o divizie de apărare pentru a sprijini sectorul european de securitate

Noua divizie specializată va fi parte a Orange Business, entitatea care deserveşte companii şi organizaţii. Divizia va folosi soluţii de conectivitate, inteligenţă artificială şi servicii de securitate cibernetică, şi va integra reţele civile şi militare, concentrându-se pe ministerele apărării, operatori de securitate şi industriile conexe.

Companiile europene ar urma să beneficieze de pe urma majorării bugetelor apărării, în contextul în care vechiul continent caută alternative locale pentru a se baza mai puţin pe SUA.

În cursul acestei luni, ţările membre NATO au convenit să majoreze ţinta referitoare la cheltuielile militare, până la 5% din PIB în 2035.

În paralel, Franţa vrea să fie în fruntea eforturilor Europei de a-şi îmbunătăţi comunicaţiile prin majorarea participaţiei şi încurajarea unei majorări de capital la operatorul de sateliţi Eutelsat, rivalul Starlink.

„Suntem poziţionaţi excelent pentru a răspunde la nevoile în schimbare rapidă ale acestui sector extrem de specializat, care se bazează pe soluţii civile”, a declarat Nassima Auvray, cel care va conduce nou divizie.

Câteva sute de experţi vor fi aduşi de la diferite entităţi din cadrul grupului Orange pentru a lucra la noua divizie, a informat grupul francez care este prezent şi pe piaţa din România.

Orange deţine şi operează şapte nave care instalează şi asigură mentenanţa pentru cablurile de telefonie submarine, o infrastructură vitală care a devenit un subiect de îngrijorare la nivel european, pe fondul informaţiilor referitoare la încercări de sabotaj ruseşti.

Şi alte companii de telecomunicaţii intenţionează să facă trecerea la activităţile din apărare, cu este cazul grupului finlandez Nokia care se va alătura unui consorţiu care va dezvolta reţele tactice pentru armata germană.

Orange, fostul France Telecom, este unul dintre cei mai mari operatori de telecomunicaţii din lume, fiind prezent în 26 de ţări, inclusiv în România.

Te-ar mai putea interesa și
Masa de Paşte – Care sunt produsele tradiţionale cu cele mai mari scumpiri şi ce s-a ieftinit (date oficiale INS)
Masa de Paşte – Care sunt produsele tradiţionale cu cele mai mari scumpiri şi ce s-a ieftinit (date oficiale INS)
Scumpiri Paşte - Produsele tradiţionale pentru masa de Paşte s-au scumpit semnificativ în ultimul an, cele mai mari creşteri de preţ fiind înregistrate la pudra de cacao, ciocolată şi miezul......
Cea mai mare rafinărie din România, Petromidia, merge la capacitate maximă – Anunţ de la Guvern
Cea mai mare rafinărie din România, Petromidia, merge la capacitate maximă – Anunţ de la Guvern
Rafinăria Petromidia, operată de Rompetrol, şi-a reluat activitatea şi funcţionează la capacitate maximă, a scris, ...
Cum va fi vremea de Paşte şi care sunt zonele afectate de fenomene extreme, unde va fi vreme rea – Prognoză ANM 6 aprilie – 19 aprilie
Cum va fi vremea de Paşte şi care sunt zonele afectate de fenomene extreme, unde va fi vreme rea – Prognoză ANM ...
Regimul termic va fi unul capricios în aproape toate regiunile din ţară, pe durata următoarelor două săptămâni (6 ...
Cum transformă un ansamblu rezidențial Pipera, construit după standardul nZEB, costurile de întreținere în economii pe termen lung
Cum transformă un ansamblu rezidențial Pipera, construit după standardul nZEB, costurile de întreținere în economii ...
Facturile lunare de utilități sunt adesea o sursă constantă de incertitudine. Costurile variază de la un sezon la altul, ...