Orange redeschide magazinul din Piaţa Victoriei sub un nou concept, de economie circulară. Alte 7 magazine vor fi transformate în 2024

Orange România a redeschis magazinul flagship din Piaţa Victoriei, pe Bulevardul Lascăr Catargiu, sub un nou concept, construit în jurul programului de economie circulară “Re”.
Lidia Neagu - vin, 29 sept. 2023, 16:55
Orange redeschide magazinul din Piaţa Victoriei sub un nou concept, de economie circulară. Alte 7 magazine vor fi transformate în 2024

România este printre primele ţări din Grupul Orange care deschide un magazin în care prezintă produse şi servicii cu un impact mai redus asupra mediului, alte șapte unități urmând să fie reamenajate în cursul anului viitor.

„Construit în jurul programului de economie circulară Re, conceptul-pilot pe care l-am adoptat pentru magazinul din Piața Victoriei este încă o dovadă a angajamentului nostru de a ne reduce impactul asupra mediului, obiectivul fiind de a atinge neutralitatea emisiilor de carbon până în 2040. Spațiul este organizat în funcție de nevoile clienților, astfel încât să le oferim acces la produse sustenabile, la inovație și tehnologie, servicii rapide pentru soluționarea problemelor tehnice ale dispozitivelor. Aici pot gasi, de asemenea, un loc în care pot recicla în mod responsabil echipamentele care nu mai funcționează, cu profesionalism din partea colegilor noștri și cu grijă pentru mediul înconjurător”, a declarat Adrian Pănuță, Sales & Distribution Director. 

În oferta magazinului există smartphone-uri recondiţionate, accesorii eco-friendly, precum huse de telefon şi cabluri USB care au ambalaje realizate din materiale 100% reciclabile, biodegradabile şi compostabile, service center, cutia “Re” pentru reciclarea de telefoane, tablete, căşti, smartwatch-uri, cabluri şi baterii.

Obiectivul Orange este ca până în 2025 circa 20% din smartphone-urile expuse în smart shop-ul din Piaţa Victoriei să fie recondiţionate, iar 70% din portofoliul de accesorii eco-friendly să aibă ambalaje biodegradabile şi compostabile.

Recent, Grupul Orange România a anunțat semnarea cu ENGIE Romania a primului său contract de tip vPPA (virtual Power Purchase Agreement), care constă în achiziționarea virtuală de energie regenerabilă pe termen lung.  

În 2022, Orange a lansat un program prin care instalează panouri solare pe site-uri de rețea și pe centre de interconectare comunicații și centre de date. La acest moment, pe 3 centre de interconectare din Constanța, Brașov și Timișoara au fost instalate aproximativ 650 de panouri solare și 133 de site-uri de rețea au deja funcționale panouri solare. 

De asemenea, anul trecut, compania și-a redus consumul de energie cu aproximativ 4GWh prin acțiuni ce au vizat înlocuirea surselor de curent continuu de pe locațiile Orange cu unele de generație mai nouă, care sunt mai eficiente energetic, a decomisionat echipamente IT sau de rețea învechite tehnologic, pe care le-a înlocuit cu unele noi, și a implementat soluții de reducere a consumului de energie pe echipamentul radio. 

Te-ar mai putea interesa și
Două petroliere grecești au fost lovite de drone neidentificate în Marea Neagră
Două petroliere grecești au fost lovite de drone neidentificate în Marea Neagră
Două petroliere operate de companii greceşti şi care se îndreptau fără încărcătură spre terminalul conductei petroliere CPC (Caspian Pipeline Consortium), amplasat în portul rus......
ANPC a dat amenzi de 790.000 de lei în urma controalelor la 350 de operatori economici care își defășurau activitatea în mall-uri
ANPC a dat amenzi de 790.000 de lei în urma controalelor la 350 de operatori economici care își defășurau activitatea ...
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a dat marţi amenzi în valoare de 790.000 de lei, unor operatori ...
Grupul românesc PartnerVet cumpără spitalului Brains & Bones din București, specializat în neurochirurgie şi ortopedie veterinară
Grupul românesc PartnerVet cumpără spitalului Brains & Bones din București, specializat în neurochirurgie şi ortopedie ...
Grupul românesc de medicină veterinară PartnerVet anunță achiziţionarea Brains & Bones, singurul spital specializat ...
Șeful Wizz Air s-a întâlnit cu Ilie Bolojan, la solicitarea companiei
Șeful Wizz Air s-a întâlnit cu Ilie Bolojan, la solicitarea companiei
József Váradi, CEO Wizz Air, s-a întâlnit astăzi, 13 ianuarie, cu premierul Ilie Bolojan, a anunțat guvernul într-o ...