Orange România a extins acoperirea 3G la 98% şi pregăteşte terenul pentru 4G

21 06. 2012
orange_64250400

Programul de extindere al operatorului s-a desfăşurat timp de un an şi a avut ca ţintă princiaplă zonele rurale şi oraşele mici unde operatorul furnizează în acest moment servicii de internet cu o viteză de conectare de 14.4 Mbps.

„Prin acest proiect jumătate din reţeaua Orange, construită de peste 14 ani, a fost modernizată, optimizată şi extinsă în mai puţin de un an, iar clienţii au ocazia să beneficieze de acces la internet mobil la viteze superioare oriunde s-ar afla în România”, a declarat Jean-Francoise Fallacher, CEO al Orange România.

Întrebat dacă Orange România este pregătit să lanseze serviciile 4G, Fallacher a răspuns afirmativ. „Ideal vorbind, putem lansa serviciile 4G şi mâine dacă am avea licenţa cumpărată şi frecvenţele pentru aceste servicii eliberate. Totuşi, frecvenţele 4G sunt utlizate în prezent de Ministerul Apărării Naţionale şi nu cred că vor fi eliberate până în aprilie 2013”, a spus şeful Orange România.

Compania a lansat servicii de voce şi de date în mai mult de 1.000 de localităţi cu un potenţial de cel puţin 70.000 de posibili utilizatori.

Extinderea 3G a reţelei a început în iulie cu Treansilvania a continuat cu Banat, Moldova ca la sfârşitul lunii mai locuitorii din zona de sud a României să beneficieze de servicii 3G+.

Potrivit reprezentanţilor Orange, operatorul are cea mai extinsă reţea 3G+ din România, iar focusul pentru perioada urmtoare este optimizarea serviciilor de internet şi modernizarea reţelei care să asigure o implimentare  cât mai bună a serviciilor LTE.

În momentul de faţă vitezele de conectare în reţeaua 3G+ a Orange sunt de 43.2Mbps în 5 oraşe mari, 21.6 în 21 de oraşe şi 14.4 în restul locaţiilor.