Orașele din România în care mai e loc de malluri

Construcția de malluri a bătut pasul pe loc pe timp de pandemie, când au fost deschise mai multe parcuri de retail, rezistente la undele de șoc ale perioadelor de lockdown. Următorii ani vom vedea noi malluri deschise în orașe unde puterea de cumpărare este mare, raportată la stocul de spații moderne deschise.
Andrada Ghira - S, 18 iun. 2022, 16:25
Orașele din România în care mai e loc de malluri

Cluj-Napoca e orașul care va avea cele mai multe spații de retail în următorii ani: aproape 200.000 de mp în două malluri, mai mult decât cei 150.000 de mp existenți, tot în două malluri. Cel mai recent plan este al Iulius, care vrea să construiască cel mai mare mall din țară: 115.000 de mp. Proiectul cu noile spații de retail urmează să fie construit pe terenul Carbochim, iar un termen pentru finalizare nu a fost încă avansat.

Tot pe terenul unei fabrici din Cluj-Napoca, Cesarom, se va mai construi un mall. Prime Kapital are planificat un mall de peste 73.000 de mp care să fie gata până în 2026. Investiția este de peste 120 de milioane de euro pentru proiectul mixt care va avea și apartamente și birouri.

Cu o populație de peste 320.000 de locuitori și cu un salariu mediu net de circa 1.000 de euro pe lună, orașul Cluj are doar 461 de mp de spații de retail la mia de locuitori. Spre comparație, orașe precum Suceava, Oradea și Deva, unde populația și veniturile sunt mai mici, depășesc Clujul și au peste 1.000 de mp de spații moderne de retail la mia de locuitori, potrivit datelor Cushman & Wakefield Echinox.

Unde mai e loc de malluri

Printre orașele unde câștigurile medii nete sunt printre cele mai ridicate din țară și unde densitatea de spații de retail este redusă se numără și Alba Iulia, Craiova, Iași și București.

La București, cea mai mare densitate de spații comerciale se află în Sectorul 1, cu un nivel de circa 758 mp/1.000 de locuitori, pe pozițiile următoare fiind situate sectoarele 6, cu 655 mp/1.000 de locuitori și 3, cu 488 mp/1.000 de locuitori. În construcție se află extensia mallului Promenada, care va aduce un plus de 34.000 de mp de noi spații de retail în 2025.

Alte proiecte de retail, mai mici, vor veni în completarea stocului de spații: Synergy va deschide parcul de retail Lemon din voluntari, iar Impact va finaliza Greenfield Plaza din cadrul ansamblului rezidențial cu același nume.

Craiova va avea două malluri de anul viitor. NEPI Rockcastle lucrează la Promenada Craiova, care va aduce un plus de peste 52.000 de mp de piață, o investiție de 125 de milioane de euro

Craiovenii pot face cumpărături în singurul mall din oraș, Electroputere Parc. Cu un salariu mediu net de 667 de euro/lună, orașul are doar 380 de mp de spații de retail la mia de locuitori.

Iașiul are 551 de mp de spații de retail la mia de locuitor, iar salariul mediu net este cel mai mare din regiunea Moldovei, de 763 de euro/lună. În 2024, Prime Kapital va deschide extensia de 58.600 de mp ai Moldova Mall.

Imediat după Iași, Galațiul mai poate absorbi un mall: orașul are doar 301 mp de spații de retail la mia de locuitori. Anul acesta, NEPI Rockcastle a cumpărat teren pentru un nou proeict de mall, chiar dacă mai deține un centru comercial la Galați.

Fotografie de  Dollar Gill pe Unsplash

 

Te-ar mai putea interesa și
Continuă declinul pentru Pentalog România. După ce a angajat sute de IT-iști, raportează cel mai mic număr de angajați din 2014 încocace, iar afacerile scad pentru al treilea an la rând
Continuă declinul pentru Pentalog România. După ce a angajat sute de IT-iști, raportează cel mai mic număr de angajați ...
Pentalog Romania, subsidiară a grupului de software Globant specializată în furnizarea de servicii şi soluţii IT, a încheiat anul 2025 cu un număr mediu de 428 de angajați, cu 11% mai puțini......
EXCLUSIV Fraudă uriașă în ride-sharing. Anunțul Bolt: „Comunicăm constant cu ANAF. Acționăm 100% conform indicațiilor”. Uber tace
EXCLUSIV Fraudă uriașă în ride-sharing. Anunțul Bolt: „Comunicăm constant cu ANAF. Acționăm 100% conform indicațiilor”. ...
Înt-un demers care a durat aproape două luni, reporterul Economica a încercat să testeze serviciile celor doi mari furnizori ...
Noua Dacia electrică este tot mai aproape de lansare dar fratele său Renault Twingo este încă departe de piața din România
Noua Dacia electrică este tot mai aproape de lansare dar fratele său Renault Twingo este încă departe de piața din România
În timp ce viitorul model electric Dacia având la bază platforma Renault Twingo se află în testele finale, Ivan Segal, ...
Produsul alimentar care se ieftinește acum masiv în România și în Europa: untul
Produsul alimentar care se ieftinește acum masiv în România și în Europa: untul
Prețul mediu al untului la poarta fabricilor europene se apropie din nou de pragul de 400 de euro suta de kilograme, după ...