Orban îl atacă pe Iohannis: E cel mai mare rău în criza politică actuală, mă voi implica cu toată forţa într-un referendum de suspendare al preşedintelui, dacă va fi cazul. Vrea să fie prim-ministru după 2024

01 11. 2021
orban_iohannis__65456_79746600

Fostul lider liberal Ludovic Orban afirmă că una dintre ieşirile din criza politică actuală o reprezintă dizolvarea Parlamentului, care duce către alegeri anticipate, iar a doua soluţie ar putea fi suspendarea preşedintelui. Orban susţine că  se va „implica cu toată forţa” în referendumul care ar urma suspendării preşedintelui Klaus Iohannis, dacă se va ajunge în această situaţie.

„Suspendarea presedintelui. Aici trebuie sa stim foarte clar ca suspendarea duce la referendum si la demitere si aici eu va spun cu extrem de mare seriozitate si responsabilitate, avand o parte de raspundere pentru realegerea lui Iohannis in 2019, desi atunci era cu totul si cu totul altceva si nimic nu indica va va putea sa ajunga intr-o asemenea spirala a nebuniei, ma voi implica cu toate forta pentru demiterea presedintelui. E cel mai mare rau, la ora actuala cel mai mare rau din viata politica, cel care a determinat criza este Klaus Iohannis”, a declarat Orban la REALITATEA PLUS.

„Daca Iohannis nu dizolva Parlamentul, in conformitate cu prevederile constitutionale exista 2 posibilitati:

1. Declansarea unui conflict juridic de natura constitutionala care sa clarifice dispozitiile constutionale cu privire la dizolvarea parlamentului si declansarea de alegeri anticipate.

Inclusiv USR PLUS priveste cu interes ideea de anticipate.

2. Suspendarea presedintelui. Asta duce la referendum. Daca se declanseaza suspendarea, ea trebuie sa duca la demitere. Cel mai mare rau in criza politica de azi e Iohannis”, a mai explicat Orban.

Ludovic Orban a vorbit la Realitatea PLUS în cadrul emisiunii Culisele Statului Paralel despre posibilitatea ca Klaus Iohannis să ajungă prim-ministru din 2024:

„Dacă mă întrebați pe mine, eu cred că asta își dorește Iohannis, să determine conducerea actuală a PNL să facă o înțelegere cu PSD.

Eu nu îl recunosc pe Iohannis, mie mi se pare că Iohannis a fost înlocuit de o sosie sau parcă cineva îi determina prin telepatie comportamentul. Eu cred că nu vrea să se pensioneze după 2024, cred că vrea să fie prim ministru. Poate părea o teorie ciudată, trebuie să se îndeplinească câteva condiții: să controleze PNL să aibă garanția că-l va propune, să aibă un partid partener care să dea președintele și care să-l propună pe el, și partidul partener să aibă capacitatea să creeze majoritatea.