Orban: Plajele vor fi deschise. Până la 1 iunie va fi emis ordinul cu regulile de distanțare

Premierul Ludovic Orban a declarat joi că plajele vor fi deschise, dar că vor trebui respectate anumite reguli, iar până la 1 iunie, Ministerele Mediului, Afacerilor Interne şi Sănătăţii vor trebui să emită un ordin comun cu privire la regulile de distanţare.
Economica.net - J, 28 mai 2020, 15:39
Orban: Plajele vor fi deschise. Până la 1 iunie va fi emis ordinul cu regulile de distanțare

„Împreună cu domnul preşedinte, împreună cu echipa Guvernului şi cu specialiştii am luat decizia privitoare la măsurile de relaxare care se vor pune în practică de la data de 1 iunie. Una dintre cele mai importante măsuri este măsura de eliminare a declaraţiei pentru părăsirea localităţii. Practic, va permite deplasarea în afara localităţii fără să existe teama oamenilor că trebuie să completeze această declaraţie pe proprie răspundere. De asemenea, sunt şi alte măsuri care sunt convins că au fost prezentate de preşedinte, cum sunt deschiderea teraselor, posibilitatea de organizare de spectacole în aer liber, posibilitatea de organizare de competiţii, tot în aer liber. Vedeţi foarte bine că, practic, ridicăm restricţiile unde riscul epidemiologic este mic şi unde riscul de infectare a oamenilor care participă la diferitele activităţi este relativ nul”, a afirmat Ludovic Orban după vizita la Centrul Tehnic Titu, judeţul Dâmboviţa.

Premierul a adăugat că şi plajele vor fi deschise, dar vor trebui respectate anumite reguli.

„Şi în privinţa plajelor, în mod evident, plajele vor fi deschise, dar vor trebui respectate nişte reguli – şezlonguri, distanţarea între şezlonguri, spaţiile comune aferente plajelor vor fi organizate. Va trebui ca până la data de 1 iunie, Ministerul Mediului, prin Apele Române, care administrează plajele, Ministerul de Interne, care trebuie să asigure implementarea măsurilor, şi Ministerul Sănătăţii vor emite un ordin comun privitor la regulile de protecţie sanitară”, a mai declarat Orban.

Te-ar mai putea interesa și
Auchan dă o nouă față magazinelor din România: a investit 5,5 milioane de euro în remodelarea magazinului din Drumul Taberei și plănuiește noi modernizări. VIDEO
Auchan dă o nouă față magazinelor din România: a investit 5,5 milioane de euro în remodelarea magazinului din Drumul ...
Retailerul francez Auchan a investit 5,5 milioane de euro în remodelarea hipermarketului din Drumul Taberei. Lucrările au fost finalizate în luna mai, iar acum compania pregătește noi......
În era AI, Microsoft pariază pe inginerii români. „România are un rol important de jucat în acest viitor. De-a lungul anilor, Microsoft a făcut investiții semnificative pentru că am identificat ceva special aici”
În era AI, Microsoft pariază pe inginerii români. „România are un rol important de jucat în acest viitor. De-a ...
Avantajul unei țări în era inteligenței artificiale nu va veni doar din capacitatea de a adopta tehnologiile dezvoltate ...
„Furie şi ruşine”: Emmanuel Macron rupe tăcerea după protestele sângeroase din Franța. Aproape 2.400 de persoane arestate și mii de afaceri devastate
„Furie şi ruşine”: Emmanuel Macron rupe tăcerea după protestele sângeroase din Franța. Aproape 2.400 de persoane ...
"Simţim cu toţii furie şi ruşine în această seară", a declarat preşedintele francez Emmanuel Macron duminică seara ...
Bolojan: Am semnat acordul cu premierul desemnat care condiţionează votul PNL pentru învestirea noului Guvern
Bolojan: Am semnat acordul cu premierul desemnat care condiţionează votul PNL pentru învestirea noului Guvern
Bucureşti, 18 oct /Agerpres/ - Premierul interimar Ilie Bolojan, lider al PNL, a declarat că duminică seară a semnat ...