Orbital București: Proiectul lărgirii la 4 benzi a DN 1A în Mogoșoaia prinde contur. Cum va arăta noua ieșire modernă din Capitală

26 06. 2022
dn1a mogosoaia

Sectorul de drum proiectat are o lungime de 1.280 metri. Terenul pe care se va realiza proiectul face parte din domeniul public al DRDP București, domeniul public – trotuare comuna Mogoșoaia și domeniul privat, se arată în memoriul de prezentare depus la Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM).

În cadrul proiectului se vor realiza următoarele tipuri de lucrări:

  •  Lărgire la patru benzi de circulație a sectorului de drum DN 1A cuprins între Centura rutiera existentă a Municipiului București până în zona intersecției cu Șoseaua Chitila – Mogoșoaia (Strada Valea Parcului);
  • Amenajare intersecție DN 1A cu DN CB – la sensul giratoriu existent, pentru a permite o capacitate și o fluență mai mare a traficului, se vor amenaja benzi suplimentare de viraj la dreapta din DN CB (Otopeni) către DN 1A (Mogoșoaia) si din DN 1A (Mogoșoaia) către DN CB (Chitila);
  • Amenajare intersecție DN 1A cu Șoseaua Chitila – Pădure: se va realiza un sens giratoriu, pentru a permite o capacitate și o fluență mai mare a traficului;
  • Realizare pasaj pietonal subteran în zona de acces către parcul Mogoșoaia;
  • Realizare pasaj suprateran cu structura metalică în proximitatea pasajului CF.
  • Amenajare 2 stații de autobuz în partea de nord-vest a pasajului CF București – Otopeni – Urziceni peste DN 1A, ce vor avea rol în realizarea legăturii cu stația CF;

Obiectul lucrărilor de lărgire la 4 benzi de circuație este fluidizarea traficului rutier pe drumul național DN 1A sector DN CB si Strada Monumentul Eroilor (intersecție cu Centura Nord a Municipiului București – Mogoșoaia), cât și reamenajarea intersecției cu Strada Valea Parcului, în condițiile sporirii gradului de confort și siguranță a tuturor categoriilor de participanti la traffic.

Drumul național DN 1A leagă Bucureștiul de Brașov și reprezintă o alternativă de traseu pentru autovehiculele de peste 7,5 t., fiind ruta obligatorie pe această porțiune.

Drumul national DN 1A se desprinde din Centrura Nord a Municipiului București, mergând spre Ploiești prin Buftea. La Ploiești, drumul intră în centura de vest a acestui oraș, ocolindu-l pe la sud și est, urcând pe valea Teleajenului spre Vălenii de Munte și Cheia, trecând Carpații Orientali prin Pasul Bratocea. Kilometrajul final este în Municipiul Săcele, lângă Brașov. Începând cu 2009, traseul a fost modificat în Săcele: DN 1A trece acum pe centura exterioară a municipiului, evitând întregul oraș.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a semnat pe 23 decembrie 2021 cu firma Consitrans contractul de „ELABORARE STUDIU DE FEZABILITATE Rețeaua de Infrastructură Integrată pentru zona orbitală București – Lărgire la 4 benzi DN 1A și măsuri de siguranța rutieră pentru sectorul cuprins între Centura București și Intersecția cu șoseaua Chitila – Mogoșoaia”. Valoarea contractului este de aproape 210.000 lei.