Salariile bugetarilor vor creşte cu 8% în iunie şi cu 7,4% în decembrie

Salariile bugetarilor vor creşte cu 8% de la 1 iunie şi cu încă 7,4% de la 1 decembrie, ordonanţa de urgenţă care prevede efectuarea acestei majorări fiind prezentată în şedinţa de miercuri a Guvernului.
Economica.net - mie, 16 mai 2012, 11:41
Salariile bugetarilor vor creşte cu 8% în iunie şi cu 7,4% în decembrie

Potrivit documentului, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază, salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se va majora în două etape, respectiv cu opt la sută începând cu 1 iunie 2012 faţă de nivelul acordat pentru luna mai 2012 şi cu 7,4 la sută începând cu 1 decembrie 2012 faţă de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012.

Cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare aferent personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, care se stabileşte în conformitate cu prevederile Legii privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, se majorează în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleşi condiţii.

Pentru personalul din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor şi celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi din cele aflate în coordonarea primului-ministru şi cele aflate sub controlul Parlamentului, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază, indemnizaţiilor de încadrare se majorează fără a depăşi nivelul stabilit prin Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.

Pentru personalul din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor şi celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi din cele aflate în coordonarea primului-ministru şi cele aflate sub controlul Parlamentului, ale cărui contracte colective de muncă îşi încetează valabilitatea după data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, salariile se stabilesc potrivit anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, potrivit proiectului de OUG.

Începând cu luna iunie 2012, cuantumul drepturilor prevăzute la articolul 14 din Legea 118/2010, adică ale urmaşilor membrilor Academiei Române şi urmaşilor membrilor Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, ajutorul lunar pentru soţul supravieţuitor, indemnizaţia pentru instituirea indemnizaţiei de merit şi indemnizaţiile pentru eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care au murit sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987, se majorează cu 2,3 la sută faţă de cuantumul aflat în plată în luna mai 2012, fără a depăşi nivelul în vigoare în luna iunie 2010.

Actul normativ mai prevede şi majorarea cuantumului compensaţiei băneşti, respectiv al alocaţiei valorice pentru drepturile de hrană şi valoarea financiară anuală a normelor de echipare, precum şi a drepturilor de echipament, care se majorează cu opt la sută începând cu data de 1 iunie 2012 faţă de nivelul acordat pentru luna mai 2012 şi cu 7,4 la sută începând cu data de 1 decembrie 2012 faţă de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012, fără a depăşi nivelul în vigoare în iunie 2010.

În acelaşi fel se majorează, din iunie, contribuţia lunară de care beneficiază personalul neclerical angajat în unităţile ce aparţin cultelor religioase din România.

Personalul din instituţiile publice care a intrat sub incidenţa Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale cărui venituri de natură salarială nu au fost diminuate potrivit Legii 118/2010 nu vor beneficia de majorările salariale prevăzute în proiectul de ordonaţă de urgenţă.

În nota de fundamentare care însoţeşte documentul se arată că impactul financiar al acestor măsuri, pentru anul 2012, este de 858,5 milioane de lei.

După reducerea salariilor cu 25% în iulie 2010, bugetarii au beneficiat anul trecut de o majorare salarială cu 15%.

Te-ar mai putea interesa și
Negocieri despre impactul regulilor privind emisiile de metan asupra securităţii energetice din UE
Negocieri despre impactul regulilor privind emisiile de metan asupra securităţii energetice din UE
Ţările membre ale Uniunii Europene vor dezbate săptămâna aceasta impactul normelor comunitare privind emisiile de metan care îi vizează pe importatorii de combustibili fosili asupra......
Fenomene extreme – Cod roşu şi cod portocaliu de caniculă în Italia. Temperaturi de peste 45 de grade în Sardinia
Fenomene extreme – Cod roşu şi cod portocaliu de caniculă în Italia. Temperaturi de peste 45 de grade în Sardinia
Italia se confruntă cu al treilea val de caniculă din această vară, numărul alertelor cod roşu şi portocaliu emise ...
Lege controversată pentru banii de pensie a 8,3 milioane de români. BNS se opune investirii banilor din Pilonul 2 de pensii în companii din domeniul apărării şi industriei de armament
Lege controversată pentru banii de pensie a 8,3 milioane de români. BNS se opune investirii banilor din Pilonul 2 de pensii ...
Blocul Naţional Sindical (BNS) cere retragerea imediată a unui proiect de lege prin care fondurile de pensii administrate ...
Cifrele care ne rușinează: Polonia, “țara cărbunelui”, produce deja energie eoliană în Marea Baltică, după ce a pus și fotovoltaice mai mult decât toată puterea instalată a României. La noi se vorbește despre eoliene în Marea Neagră de 20 de ani, rezultate zero
Cifrele care ne rușinează: Polonia, “țara cărbunelui”, produce deja energie eoliană în Marea Baltică, după ce ...
Polonia, al cărei sistem energetic este încă dependent de centralele pe cărbune, a marcat zilele trecute un moment istoric: ...