Organizaţia teroristă Al-Qaida din Magrebul Islamic şi-a deschis cont pe Twitter

Economica.net
28 03. 2013
twitter_43358000

Fundaţia Al-Andalus, un instrument de propagandă al AQMI, a anunţat că a deschis contul pe Twitter încă din 16 martie.

Joi, pe contul AQMI erau trei mesaje. Primul reia un comunicat difuzat de organizaţia teroristă pe 24 martie.

„Nu ştim cât timp putem garanta că ostaticii francezi vor rămâne în viaţă, în contextul agresiunilor Franţei şi atacurilor împotriva bazelor mujahedinilor”, se arată în mesaj, în contextul operaţiunilor franceze împotriva miliţiilor islamiste din Mali.

„Recomandăm familiilor ostaticilor şi poporului francez în general să exercite presiuni asupra preşedintelui Francois Hollande pentru retragerea trupelor din Mali”, încheie AQMI.