Oscar 2013: Cel mai bun film – „Argo”, de Ben Affleck

Lungmetrajul "Argo", de Ben Affleck, a primit premiul Oscar pentru cel mai bun film, la cea de-a 85-a gală de decernare a acestor distincţii, care a avut loc la Los Angeles, eveniment transmis în direct de HBO România.
Economica.net - lun, 25 feb. 2013, 06:15
Oscar 2013: Cel mai bun film -

Cea care a prezentat cea mai importantă categorie a premiilor Oscar, „cel mai bun film”, a fost chiar prima doamnă a Americii, Michelle Obama, cu ajutorul veteranului actor Jack Nicholson. De la Casa Albă, Michelle Obama a anunţat titlul lungmetrajului premiat cu Oscar anul acesta, „Argo”, în regia lui Ben Affleck.

Anul acesta, la categoria „cel mai bun film” au mai fost nominalizate „Amour”, de Michel Haneke, „Django Unchained”, de Quentin Tarantino, „Zero Dark Thirty”, de Kathryn Bigelow, „Lincoln”, de Steven Spielberg, „Les Miserables”, de Tom Hooper, „Life of Pi”, de Ang Lee, „Silver Linings Playbook”, de David O. Russell, şi „Beasts of the Southern Wild”, de Benh Zeitlin.

Cu şapte nominalizări la Oscar, thrillerul „Argo” prezintă rocambolesca misiune de salvare a unor diplomaţi americani în timpul Revoluţiei iraniene din 1979. Anterior, filmul a câştigat toate premiile importante din sezonul hollywoodian din acest an – Globul de Aur şi premiile decernate de Sindicatul actorilor americani (SAG), Sindicatul producătorilor americani (PGA), Sindicatul regizorilor americani (DGA) şi Sindicatul scenariştilor americani (WGA) -, dar şi prestigiosul trofeu britanic BAFTA şi premiul César.

În afară de premiul pentru cel mai bun film, „Argo” a mai fost recompensat cu trofeul Oscar pentru cel mai bun scenariu adaptat şi cel mai bun montaj.

Cea de-a 85-a gală a premiilor Oscar a avut loc duminică noapte, la Dolby Theatre din Los Angeles.

Te-ar mai putea interesa și
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune Eisenkot
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune ...
Premierul israelian la final de mandat Benjamin Netanyahu a cerut din nou sâmbătă un guvern de uniune naţională cu rivalul său Gadi Eisenkot, considerând că este singura modalitate de a......
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria ...
Amendă mare pentru Meta în Italia
Amendă mare pentru Meta în Italia
Compania-mamă a Facebook, Meta, a fost amendată cu 805 milioane de euro în Italia pentru accesarea de fotografii fără ...
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft a anunţat sâmbătă că a restabilit complet serviciul, punând capăt unei întreruperi globale a programelor ...