Oţet falsificat descoperit de ANPC în magazine ale marilor lanţuri de retaileri Penny, Carrefour, Kaufland, Auchan şi Cora

Peste 11.000 de litri de oţet falsificat au fost retraşi de la vânzare în urma unor controale ale ANPC în magazine ale marilor lanţuri de retaileri Penny, Carrefour, Kaufland, Auchan şi Cora din Bucureşti şi Ilfov, fiind aplicate amenzi de 20.000 de lei.
Ion Dobreanu - mie, 13 oct. 2021, 10:11
Oţet falsificat descoperit de ANPC în magazine ale marilor lanţuri de retaileri Penny, Carrefour, Kaufland, Auchan şi Cora

”Echipe ale Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC) Bucureşti-Ilfov, au realizat o serie controale în magazine ale marilor lanţuri de retaileri Penny, Carrefour, Kaufland, Auchan şi Cora, care au avut ca temă verificarea corelatiei dintre denumire si compozitie a oţetului existent pe piaţă. În acest sens, controalele s-au desfăşurat cu prelevări de eşantioane de oţet aflate la comercializare, care au fost analizate în laboratoare. În urma rapoartelor analitice ale acestor probe, realizate la laboratoare omologate din România, precum şi ca urmare a analizarii contraprobelor la laboratoare din Uniunea Europeană, s-a constatat că unele dintre eşantioanele prelevate din oţetul existent la comercializare pe piaţa din România, despre care se declara pe etichetă că provine din vin, mere sau vişine, este, de fapt, un produs obtinut dintr-o materie prima preponderenta diferita de cea declarata in denumirea produsului”, potrivit comunicatului ANPC.

„Probele analizate conțineau fie acid acetic diluat cu apă și adăugat colorant, fie acid acetic adăugat pentru corecție, legislația interzicând acest lucru”, a spus Paul Anghel, director general al ANPC.

În urma controalelor, a fost oprită de la comercializare cantitatea de 11.500 litri de oţet şi au fost aplicate amenzi contravenţionale în valoare totală de 20.000 de lei.

”S-a dispus încetarea imediată a acestor practici înşelătoare faţă de consumatori. S-a dispus măsura de oprire temporară de la comercializare pentru celelalte loturi de produse de acelaşi tip, aflate la comercializare, existând suspiciunea de neconformitate, până la punerea la dispoziţie de către operatorii economici a unor buletine de analiză, care să ateste conformitatea acestora”, mai spune ANPC.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a înaintat rezultatele acestor analize colegilor de la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, în scopul realizării unei notificări în sistemul de alertă alimentară a Uniunii Europene pentru aceste produse, şi continuă acţiunile de verificare pe tema acestui produs, conchide ANPC.

 

Te-ar mai putea interesa și
O mare fabrică din România a trecut pe profit. Prefab a anunţat rezultatele
O mare fabrică din România a trecut pe profit. Prefab a anunţat rezultatele
Prefab a înregistrat, în primele nouă luni ale acestui al acestui an, un profit net de 2,105 milioane lei, faţă de o pierdere netă de 2,891 milioane lei în perioada similară din 2025, conform......
Sezonul reducerilor Garmin Romania – discounturi de până la 2.040 de lei
Sezonul reducerilor Garmin Romania – discounturi de până la 2.040 de lei
Garmin Romania anunță debutul reducerilor de sezon, o campanie cu peste 40 de zile de prețuri speciale pentru o largă ...
Anunț  de la ING pentru toți clienții din România. Schimbare importantă
Anunț  de la ING pentru toți clienții din România. Schimbare importantă
ING Bank România și-a anunțat clienții că va schimba modalitatea de autentificare în aplicația mobilă Home Bank, ...
Criză România – Cât a scăzut PIB în primele nouă luni din 2026 şi ce s-a întâmplat cu economia în trimestrul 3 faţă de precedentul trimestru (date INS)
Criză România – Cât a scăzut PIB în primele nouă luni din 2026 şi ce s-a întâmplat cu economia în trimestrul ...
Criză România - Economia a înregistrat o creştere economică de 2,1% în trimestrul trei comparativ cu trimestrul anterior, ...