OTP Bank România a înregistrat, în 2023, un profit net consolidat de 262 de milioane de lei

08 03. 2024
otp bank
Sursa foto - Economica.net

Profitul operaţional înregistrat anul trecut a ajuns la valoarea de 270 de milioane de lei, în creştere cu 25% faţă de anul precedent, ca urmare a creşterii cu 13% a veniturilor totale, în timp ce veniturile nete din dobânzi s-au majorat cu 4% de la an la an, iar comisioanele nete au crescut cu 8%, influenţate de comisioane mai mari din operaţiunile cu carduri.

Cheltuielile operaţionale au înregistrat un salt de 8%, raportat la anul 2022, determinate în principal de creşterile salariale şi de alte cheltuieli impactate de inflaţia ridicată, care s-a situat peste două cifre până în august. De asemenea, raportul costuri/venituri s-a îmbunătăţit la 69,4% în 2023 (-2,8 puncte procentuale faţă de anul trecut), iar baza de clienţi activi a crescut cu 15%.

Potrivit sursei citate, veniturile nete din dobânzi au crescut cu 4%, la un total de 698 de milioane de lei, cu o dinamică anuală care a beneficiat de volume stabile de credite şi repreţuirea volumelor de credite aflate în stoc, într-un context cu rate de dobânzi mai mari. Cu toate acestea, indicatorii venituri nete din dobânzi şi alte venituri au avut o dinamică influenţată de modificarea contabilizării rezultatului tranzacţiilor swap, deşi această reclasificare nu a afectat profitul.

Costul total al riscului a fost de plus 38 de milioane de lei, fiind influenţat pozitiv de costul de risc de credit din al doilea trimestru al anului rezultat din vânzarea portofoliului de credite neperformante al companiei locale de factoring.

Totodată, în 2023, volumul creditelor performante a scăzut cu 3% faţă de anul anterior, în timp ce volumele trimestru la trimestru au fost stabile.

Acest lucru s-a datorat unei scăderi de 12% în zona creditelor ipotecare, cauzată de creşterea generală a ratelor de dobândă, şi unei scăderi de 4% a creditelor de consum, care au fost doar parţial compensate de creşterea cu 3% pentru creditele corporative şi de o creştere de 9% a volumelor de leasing. Ca urmare a scăderii ratelor dobânzilor spre sfârşitul anului, vânzările de credite ipotecare s-au triplat trimestru la trimestru în trimestrul patru”, menţionează banca.

În plus, volumul depozitelor a crescut cu 16% în 2023. Cea mai mare contribuţie a provenit din depozitele atrase de la persoane fizice, care au crescut cu 17%, în timp ce depozitele atrase de la persoane juridice s-au majorat cu 13%.

În conformitate cu standardele locale de raportare, activele băncii au atins 19,8 miliarde de lei, un nivel stabil faţă de anul precedent, iar rata de adecvare a capitalului băncii a atins nivelul de 23.88% (+138 bps de la an la an), influenţată de creşterea fondurilor proprii.

OTP Group este unul dintre grupurile bancare cu cea mai rapidă creştere şi unul dintre liderii din regiunea Europei Centrale şi de Est, cu un indicator de profitabilitate remarcabil şi o poziţie stabilă de capital şi lichiditate. Prezent în 12 ţări din regiunea ECE şi Asia Centrală, Grupul oferă servicii financiare universale pentru peste 17,5 milioane de clienţi.

Banca este lider de piaţă în Ungaria, Bulgaria, Serbia, Muntenegru şi Slovenia, fiind listată la Bursa de Valori din Budapesta din anul 1995.

În data de 9 februarie 2024, Banca Transilvania și OTP Group au semnat un contract pentru vânzarea-cumpărarea sucursalei din România a băncii ungare. Valoarea tranzacției a fost 347,5 milioane de euro și pentru a fi finalizată mai trebuie obținute aprobările Băncii Naționale a României și a Consiliului Concurenței.