OUG pentru programul SAFE – Sesizarea unor grupuri parlamentare va fi discutată la CCR
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/05/rheinmetall-67548398475430-630x420.jpg)
Obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulată de mai mulţi membri ai unor grupuri parlamentare din Camera Deputaţilor şi de către deputaţi neafiliaţi, scrie Agerpres.
Pe 26 mai, Senatul a adoptat, cu amendamente, Legea privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă 21/2026 pentru modificarea şi completarea OUG 62/2025 privind măsurile de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2025/1106 al Consiliului din 27 mai 2025 de instituire a Instrumentului ”Acţiunea pentru securitatea Europei” (SAFE) prin consolidarea industriei europene de apărare.
Amendamentele au fost propuse de şeful Cancelariei prim-ministrului, Mihai Jurca, care a motivat că Guvernul are capacităţi limitate şi nu le poate adopta.
Acestea vizează repartizarea fondurilor acordate României către instituţiile din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi dreptul acestora de a încheia angajamente în cadrul SAFE în termen de 30 de zile de la data semnării acordului de împrumut, şi nu de la data aprobării acestui acord, cum este în prezent.
Au fost înregistrate 69 de voturi ”pentru”, trei ”împotrivă” şi 31 de abţineri.