OUG privind suspendarea rambursării ratelor la creditele fermierilor a fost publicată în Monitor. Diferă de proiect și dă băncilor libertatea de a refuza suspendarea

Pentru a putea beneficia de suspendarea rambursării creditelor și accesoriilor aferente, fermierii trebuie mai întâi să negocieze cu băncile această solicitare și să demonstreze că au fost afectați cumulativ de seceta pedologică din 2023 și de efectele războiului din Ucraina, potrivit OUG publicate aseară în Monitorul Oficial. Varianta aprobată diferă de proiectul pus anterior în dezbatere publică și oferă instituțiilor de credit o mai mare libertate de a refuza cererea fermierilor de a-și suspenda plata ratelor.
Alina Stanciu - mar, 30 ian. 2024, 12:31
OUG privind suspendarea rambursării ratelor la creditele fermierilor a fost publicată în Monitor. Diferă de proiect și dă băncilor libertatea de a refuza suspendarea

Aseară a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanța de Urgență ( OUG 4/2024) aprobată în ședința de Guvern de joi prin care se oferă fermierilor posibilitatea de solicita instituțiilor de credit suspedarea  rambursării ratelor, dobânzilor și comisioanelor. În varianta publicată a OUG apar însă modificări față de proiectul elaborat de Ministerul Agriculturii și publicat în procesul de transparență decizională.

Astfel, față de varianta de proiect, potrivit OUG pentru stabilirea unor măsuri de sprijin cu caracter temporar, destinate producătorilor agricoli în scopul gestionării efectelor fenomenului de secetă pedologică din anul 2023 și ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, fermierii au posibilitatea de a cere suspendarea rambursării ratelor, dobânzilor, comisoanelor doar dacă au fost afectați atât de seceta din 2023 cât și de evoluția prețurilor la produsele agricole urmare a războiului din Ucraina.

„Prezenta ordonanță de urgență stabilește unele măsuri de sprijin cu caracter temporar, destinate producătorilor agricoli în scopul gestionării atât a efectelor fenomenului de secetă pedologică din anul 2023, cât și ale agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei. (…) Măsura se acordă exclusiv debitorilor ale căror venituri au fost afectate direct sau indirect atât de situația generată de manifestarea fenomenului de secetă pedologică în anul 2023, cât și de evoluțiile prețurilor la produsele agricole ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei”, potrivit OUG.

În proiect, măsurile de sprijin cu caracter temporar erau destinate doar producătorilor agricoli afectați de seceta pedologică din 2023. În plus, conform variantei inițiale,  sub incidența OUG intrau și membrii familiei debitorului – persoanele care au calitatea de soț/soție, părinți și copii, care locuiesc și se gospodăresc împreună cu debitorul.în scopul gestionării efectelor fenomenului de secetă pedologică din anul 2023.

Cât se pot prelungi ratele

O altă modificare față de varianta inițială se referă la perioada de suspendare a datoriilor. Potrivit OUG, aceasta este de la o lună până la data de 31 decembrie 2024, față de „o lună, până la 12 luni, dar nu mai târziu de 31.12.2024″.

„Prin derogare de la prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori,  cu modificări și completări și ale Ordonanței Guvernului nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing, republicată, cu modificările și completările ulterioare, obligația de plată a datoriilor restante acumulate, precum și a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi și comisioane, datorate de debitori în anul 2023 către creditori până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se suspendă, la cererea debitorului, pentru o perioadă de timp de la o lună până la data de 31 decembrie 2024.

De prevederile OUG pot beneficia debitorii care au încheiat un contract pentru obținerea unui credit utilizat pentru activități din agricultură și industrie alimentară, care nu a ajuns la maturitate și pentru care creditorul nu a declarat scadența anticipată, anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Maturitatea contractelor, respectiv perioada maximă de creditare prevăzută în reglementările creditorilor, poate fi prelungită cu o perioadă egală cu durata suspendării obligației de plată.

Pentru debitorii persoane fizice pentru care durata de prelungire a maturității creditelor depășește data-limită de vârstă a acestora prevăzută prin reglementările creditorilor de acordare a creditelor, creditorii procedează la restructurarea creditelor, cu încadrarea în termenele privind data-limită de vârstă a debitorilor.

Câtă dobândă se va plăti după eșalonare

Potrivit OUG, dobânda datorată corespunzătoare sumelor scadente a căror plată este suspendată se capitalizează la soldul creditului existent la finele perioadei de suspendare. Capitalul astfel majorat se plătește eșalonat pe durata rămasă până la noua maturitate a creditelor, ulterior perioadei de suspendare. Comisioanele amânate la plată, în sold la finele perioadei de suspendare, se plătesc conform
graficului revizuit, ulterior perioadei de suspendare.

În graficul de rambursare a creditului, revizuit după acordarea facilității de suspendare a obligației de plată, rata de dobândă se menține la nivelul prevăzut în contractul de credit inițial încheiat între debitor și creditor.

Creditorul acordă facilitatea de suspendare a obligației debitorului de plată a creanțelor restante, precum și la plata tuturor componentelor creditului, respectiv rate de principal, dobânzi și comisioane, pe perioada stabilită conform opțiunii debitorului.

Cum se poate obține amânarea plății datoriei. În OUG nu se mai specifică faptul că băncile aprobă solicitarea fermierilor. În pus, trebie să aibă loc negocieri

Pentru a beneficia de suspendarea rambursării ratelor, dobânzilor și comisioanelor, fermierii debitori trebuie să trimită creditorilor o solicitare în acest sens, în format letric sau prin poșta electronică, la datele de contact precizate în contractul de credit.

Solicitarea se poate face însă doar după negocieri cu creditorii și doar în cazul în care acestea „au eșuat ori s-au prelungit pentru o perioadă nerezonabilă de timp”, opțiune care nu apărea și în proiectul de OUG.

Solicitarea scrisă, prin care fermierii pot opta să suspende obligația de plată a datoriilor restante, precum și a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi și comisioane pentru o perioadă de până la data de 31 decembrie 2024, trebuie să fie înaintată  în termen de maximum 60 de zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Ulterior, potrivit OUG, instituția de credit analizează solicitarea în condițiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, verifică încadrarea creditului în condițiile prevăzute de ordonanța de urgență și, în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data primirii solicitării, comunică debitorului decizia sa de aprobare sau de respingere a cererii de suspendare a obligațiilor de plată.

Așadar, în varianta aprobată a OUG nu se specifică doar că instituția de credit ( creditorul) „aprobă” solicitarea, așa cum se menționa în textul proiectului „Creditorul analizează solicitarea și o aprobă în condițiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență” se menționa în proiect. În plus, în varianta de proiect, nu exista varianta în care creditorul să comunice decizia de „respingere a cererii”.

Potrivit proiectului , „creditorul analizează solicitarea în condițiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, (…), verifică încadrarea creditului în condițiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență și ale prezentului articol și în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data primirii solicitării, comunică debitorului decizia sa de aprobare a cererii de suspendare a obligațiilor de plată”.

În cazul în care banca aprobă solicitarea fermierului, prelungirea duratei contractuale produce efecte de la data comunicării aprobării solicitării de suspendare adresate creditorilor, pentru solicitările aprobate de creditori.

Decizia de aprobare conține și numărul de rate pentru care a fost solicitată de debitor și aprobată suspendarea la plată și se comunică debitorului în format letric sau prin poștă electronică la datele de contact precizate în contractul de credit sau declarate de către client creditorului ulterior încheierii contractului de credit sau printr-un alt canal de comunicare oferit de creditor.

Modificarea clauzelor contractuale ca efect al aprobării solicitării beneficiarului,se realizează prin încheierea de acte adiționale care cuprind clauzele contractuale modificate, inclusiv noul grafic de rambursare a creditului și graficul de rambursare a dobânzilor eșalonate. Acestea se transmit de creditor debitorului în termen de 30 de zile calendaristice de la primirea solicitării.

Notificarea debitorului se realizează în format letric sau prin poșta electronică la datele de contact precizate în contractul de credit sau declarate de către client creditorului ulterior încheierii contractului de credit.

Ce plăți se pot suspenda

Potrivit OUG, se suspendă rambursarea datoriilor restante, precum și a ratelor, dobânzilor și comisioanelor scadente numai pentru sumele care fac obiectul contractelor de credit, respectiv
leasing, încheiate cu instituții de credit sau cu instituții financiare nebancare, care îndeplinesc următoarele condiții cumulative:

  • au fost acordate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență inclusiv;
  • nu le-a fost declarată scadența anticipată până la dataintrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență inclusiv;
  • creditele au fost obținute pentru activități din agricultură și industrie alimentară.

Astfel, față de varianta inițială, a fost introdusă și condiția ca respectivele credite pentru care se poate solicita suspendarea să fi fost acordate pentru activități din agricultură și industrie alimentară.

În plus, potrivit OUG, pentru a beneficia de suspendare, fermierii trebuie să depună la instituția bancară de unde au luat împrumutul, pe lângă cererea de suspendare menționată anterior și o  declarația pe propria răspundere precum și documente justificative solicitate de creditori care atestă faptul  că i-au fost afectate veniturile atât de situația generată de manifestarea fenomenului de secetă pedologică în anul 2023, cât și pe fondul situației generate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Totodată, fermierul trebuie să demonstreze că se află în imposibilitatea
de a onora obligațiile de plată aferente creditului ca urmare a intervenției uneia/mai multora dintre următoarele cauze:

  • diminuarea drastică a veniturilor ca urmare a obținerii unor producții agricole vegetale reduse,
  • a evoluției negative a prețurilor produselor agricole vegetale pe piață în anul 2023,
  • imposibilității valorificării stocurilor de producție pe fondul situației din Ucraina, în special din cauza unor fluxuri comerciale de produse similare din Ucraina ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, efectuate la prețuri mult mai reduse decât cele autohtone,
  • rentabilitate economică redusă sau chiar producție pe pierderi, cauzate de creșterea prețurilor la resursele materiale agricole în anii 2022 și 2023.

În varianta inițială, pentru a beneficia de suspendare, fermierii erau nevoiți să demonstreze, că veniturile lor și ale familiilor lor, au fost afectate negativ, direct sau indirect, doar de „situația gravă generată de starea de calamitate naturală în agricultură datorată manifestării fenomenului de secetă pedologică”.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Antony Blinken: China nu furnizează direct Rusiei arme, rachete şi muniţii. În schimb furnizează maşini-unelte, micro-electronică şi optică
Antony Blinken: China nu furnizează direct Rusiei arme, rachete şi muniţii. În schimb furnizează maşini-unelte, micro-electronică ...
Secretarul american de stat Antony Blinken a declarat luni că, deşi China nu furnizează Rusiei arme şi muniţii, oferă în schimb industriei militare ruse "un sprijin incalculabil" prin......
Brandul de produse cosmetice coreene KORIKA intră în România, în rețeaua de magazine Notino
Brandul de produse cosmetice coreene KORIKA intră în România, în rețeaua de magazine Notino
KORIKA, unul dintre cele mai apreciate branduri de produse cosmetice coreene din Europa, intră în magazinele Notino din ...
Omul de afaceri Ștefan Mandachi și economistul Iancu Guda lansează BIZZ Accelerator, un proiect de educație pentru antreprenorii și managerii din România
Omul de afaceri Ștefan Mandachi și economistul Iancu Guda lansează BIZZ Accelerator, un proiect de educație pentru antreprenorii ...
Ștefan Mandachi și economistul Iancu Guda lansează BIZZ Accelerator, un program de educație financiară de tip e-learning, ...
Cinci oferte au fost depuse la licitația pentru realizarea studiului de fezabilitate al Drumului Expres Cluj Napoca – Dej
Cinci oferte au fost depuse la licitația pentru realizarea studiului de fezabilitate al Drumului Expres Cluj Napoca – ...
Cinci oferte au fost depuse luni pentru contractul necesar elaborării studiului de fezabilitate al Drumului Expres Cluj ...