Ovidiu Petru, director ASF: Dosarul de autorizare pentru Contraparte Centrală a BVB va intra în curând într-o fază finală pe partea de testări

Contrapartea Centrală pentru Bursa de Valori București va intra într-o fază finală în curând pe partea de testări, urmând ca dosarul complet să fie depus la ASF şi, practic, de la depunerea acelui dosar, să înceapă numerotarea inversă, până la autorizare, a afirmat vineri Ovidiu Petru, director general al Sectorului Instrumente şi Investiţii Financiare din Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).
AGERPRES - vin, 17 iun. 2022, 17:06
Ovidiu Petru, director ASF: Dosarul de autorizare pentru Contraparte Centrală a BVB va intra în curând într-o fază finală pe partea de testări

„Proiectul este într-un stadiu avansat. Majoritatea documentelor deja sunt în fază finală de analiză în cadrul Autorităţii. De asemenea, am demarat în ultima perioadă întâlniri comune cu Contrapartea, Bursa de Valori, Banca Naţională a României. Am avut întâlniri inclusiv cu ANRE (Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei, n.r.). Contrapartea va intra într-o fază finală în curând pe partea de testări, urmând ca dosarul complet să fie depus la ASF şi, practic, de la depunerea acelui dosar, să înceapă numerotarea inversă până la autorizarea Contrapărţii”, a precizat Ovidiu Petru, la a patra ediţie a Forumului Anual ARIR.

El a subliniat că după autorizarea Contrapărţii Centrale urmează să fie operaţionalizată piaţa de derivate, unde Bursa de Valori Bucureşti va avea produse noi, „produse care se bucură de un foarte mare succes pe plan european”.

„Mă refer aici la contracte futures pe energie, contracte futures cu livrare, o să fie în cadrul Contrapărţii şi contracte forward. În fazele ulterioare vor intra şi mărfurile, aşadar, produse foarte importante şi foarte atent urmărite în această perioadă şi la nivelul autorităţii europene, mai ales cu toate fluctuaţiile mari de pe piaţa de energie şi pe piaţa de mărfuri, unde evident şi ei vor avea grijă în momentul în care vor seta Contrapartea să treacă cu bine toate testele de stres”, a subliniat Ovidiu Petru.

Pe de altă parte, Radu Hanga, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti, a subliniat că rolul Bursei de Valori Bucureşti (BVB) este acela de a spijini companiile locale, dezvoltarea capitalului local, precum şi accesul companiilor locale la finanţare.

„Credem ca bursa nu este doar despre finanţare, credem ca bursa este şi despre vizibilitate. O companie care utilizează bursa pentru a se finanţa se urcă pe o scenă, o scenă care o ajută să comunice mai bine cu investitorii. (…) Avem un mare avantaj: acela de a transfera într-un fel credibilitate. La bursă sunt listate companii mari, companii cu istorie, companii vizibile pe piaţa locală, care ne dau nouă credibilitate, ca şi piaţă. Sunt companii mari, vizibile, care dau credibilitate pieţei, credibilitate pe care noi o transferăm către companiile noi aflate mai la început de drum, care vin şi se listează”, a afirmat Radu Hanga.

ARIR este o organizaţie non-guvernamentală şi non-profit care a fost înfiinţată cu scopul de oferi emitenţilor actuali şi potenţiali o platformă pentru dezvoltarea profesioniştilor în relaţia cu investitorii (IR) şi pentru a contribui la implementarea celor mai bune practici în comunicarea cu investitorii şi în guvernanţa corporativă. A fost înfiinţată în noiembrie 2018 şi are ca membri companii listate, companii cu potenţial de a deveni companii listate, administratori de fonduri, profesionişti în relaţia cu investitorii, precum şi consultanţi.

Te-ar mai putea interesa și
Argentina revine după șapte ani pe piețele financiare internaționale, cu o emisiune de obligațiuni denominată în dolari
Argentina revine după șapte ani pe piețele financiare internaționale, cu o emisiune de obligațiuni denominată în dolari
Preşedintele Javier Milei a anunţat vineri revenirea Argentinei pe pieţele financiare internaţionale, după o absenţă de peste şapte ani, odată cu lansarea unei emisiuni de obligaţiuni......
SUA reduc valabilitatea permiselor de muncă pentru sute de mii de imigranți de la cinci ani la 18 luni
SUA reduc valabilitatea permiselor de muncă pentru sute de mii de imigranți de la cinci ani la 18 luni
Guvernul preşedintelui american Donald Trump a redus de la cinci ani la 18 luni valabilitatea permiselor de muncă pentru ...
IMM România: Doar 30% dintre agricultori au reușit în 2025 să obțină finanțare europeană sau națională
IMM România: Doar 30% dintre agricultori au reușit în 2025 să obțină finanțare europeană sau națională
Doar 30% dintre agricultori au reuşˆit anul acesta să obţină finanţare europeană sau naţională, în timp ce 70% ...
Piața globală a investițiilor va crește cu 50% până în 2030, ajungând la 200 de trilioane dolari – raport PwC
Piața globală a investițiilor va crește cu 50% până în 2030, ajungând la 200 de trilioane dolari – raport PwC
Industria globală de administrare a activelor și a averilor intră într-o nouă fază de creștere: activele administrate ...