Suedezii de la OX2, foarte activi la noi în țară, termină primul lor parc eolian din România, au montat ultima turbină. VIDEO
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2025/12/eoliene-ox2-622x420.jpg)
Iată ce a scris OX2 pe pagina de LinkedIn:
“Suntem mândri să anunțăm că ultima turbină eoliană a fost instalată la parcul eolian Green Breeze din România, primul proiect OX2 în țară, deținut de Nala Renewables.
Cu 16 turbine Vestas V162-6,2 MW și o capacitate totală de 99,2 MW, Green Breeze este așteptat să producă 312 GWh anual, suficient pentru a alimenta aproximativ 51.000 de gospodării, și să evite aproximativ 150.000 de tone de emisii de CO₂ în fiecare an.
Transportul palelor și al componentelor turbinelor de asemenea dimensiuni poate reprezenta, în sine, o provocare inginerească. Acest videoclip se concentrează pe eforturile necesare pentru a le aduce la amplasament, inclusiv navigarea pe Dunăre cu barje, pentru a depăși constrângerile de infrastructură”, atată OX2, care a pus și un material video pe care îl puteți vedea mai jos:
Construcția parcului OX2 a început acum un an
Parcul ar urma să fie operațional primăvara viitoare.
OX2 România şi Nala Renewables au demarat lucrările de construcţie la parcul eolian Green Breeze, de 99,2 MW din judeţul Galaţi la jumătatea lui noiembrie 2024, conform unui comunicat de presă emis atunci.
Proiectul a fost vândut către Nala Renewables, o companie în care acționar este traderul global de mărfuri Trafigura, în august 2024 şi, conform acordului, OX2 urma să îl construiască şi să îl opereze iar Nala Renewables va supraveghea activitățile.
Proiectul Green Breeze a fost achiziţionat în august 2024 de Nala Renewables, un joint venture între IFM Investors şi Trafigura. Tranzacţia a inclus și un acord PPA pe 12 ani cu o corporaţie multinaţională. Finanţarea proiectului a fost asigurată de Erste Group şi filiala sa, Banca Comercială Română. Aceste acorduri sunt confidenţiale.
OX2 se dezvoltă agresiv în România
Green Breeze este primul parc dezvoltat de OX2 pa care dezvoltatorul îl finalizează în România, parte a unui portofoliu semnificativ de proiecte de la noi din țară.
Astfel, la începutul acestei luni, OX2 a achiziționat trei proiecte eoliene cu capacitatea totală de 235 MW, aflate în județele Vaslui și Vrancea, de la compania Future Power. Cu această tranzacție, portofoliul local al OX2 a urcat la peste 1,1 GW și, potrivit declarațiilor oficialilor companiei de atunci, “consolidează poziția OX2 pe piața locală, unde are în construcție o treime din capacitatea totală de cca. 600 MW a proiectelor eoliene aflate în dezvoltare în prezent în România”.
Cele trei proiecte achiziționate de la Future Power ar urma să fie puse în funcțiune între 2028 – 2030, în funcție de durata proceselor de autorizare.
OX2 deține și alte proiecte eoliene greenfield în regiune, care, la fel ca cele din județele Constanța, Brăila, Galați, beneficiază de o bună resursă de vânt.
În prezent, portofoliul OX2 în România, de dezvoltare și construcție, include 9 proiecte eoliene onshore:
- 195 MW în construcție – ceea ce înseamnă o treime din capacitatea totală aflată în construcție în România;
- 766 MW energie eoliană onshore în dezvoltare;
- 150 MW energie fotovoltaică și BESS în dezvoltare.
În 2024 și 2025 OX2 România a semnat tranzactii cu mari investitori la nivel global, și anume Nala Renewables (proiectul Green Breeze, 99 MW) și HELLENiQ Renewables (proiectul Ansthall, 96 MW).
OX2 este un dezvoltator suedez în domeniul energiei regenerabile, care gestionează un portofoliu vast și diversificat de proiecte în toate tehnologiile. Portofoliul total, care include dezvoltarea, construcția, gestionarea activelor și operațiunile, se ridică la aproximativ 33GW. Compania este activă și în dezvoltarea de proiecte bazate pe alte soluții de energie regenerabilă, cum ar fi hidrogenul. OX2 este prezentă pe 9 piețe din Europa și în Australia. Compania are aproximativ 500 de angajați și are sediul central în Stockholm, Suedia. OX2 este deținută de EQT, unul dintre cei mai mari investitori de capital privat din lume.