Oxfam acuză FMI că vrea să revină la „terapia de şoc” din anii 1980
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2025/09/2-fmi-euro-747x420.webp)
Aceste solicitări ale FMI au fost însoţite de „o slăbire a protecţiei acordate cheltuielilor sociale în programele sale de împrumut”, a denunţat Oxfam, care luptă împotriva sărăciei şi inegalităţii. „Aceste reduceri subminează cheltuielile esenţiale pentru serviciile publice, de la sănătate şi educaţie până la locuinţe, care protejează comunităţile cu venituri mici” din ţările care primesc ajutor, a acuzat Oxfam într-un comunicat.
Conform analizei Oxfam, obiectivele de reducere a cheltuielilor cerute de FMI au crescut, în medie, de la 0,21% din PIB în 2018, până la 0,85% în 2025, scrie Agerpres.
Organizaţia umanitară este îngrijorată în primul rând că FMI va merge mai departe, impunând, încă din prima fază a programelor sale, o „ajustare fiscală concentrată” care ar necesita un efort imediat din partea ţărilor aflate în dificultate.
Oxfam vede în asta „o revenire la abordarea nefericită de tip „terapie de şoc” din anii 1980″, care a impus reduceri de cheltuieli mai drastice, limitând în acelaşi timp capacitatea cetăţenilor de a evalua efectele politicilor economice implementate.
„Impunerea austerităţii în amonte este ca şi cum ai cere ţărilor să înghită o sticlă întreagă de otravă despre care ştim deja că este dăunătoare în doze mici”, a declarat Nabil Abdo, consilier pe probleme de politică al Oxfam International. Potrivit acestuia, există, de asemenea, riscul ca ţările în cauză să fie nevoite „să se confrunte cu următorul şoc cu mai puţini medici, mai puţini profesori şi o plasă de siguranţă mai slabă. Nu poţi consolida rezilienţă economică prin demontarea structurilor care fac societăţile rezistente”, a spus Nabil Abdo.
În avanpremiera reuniunii Consiliului de administraţie al FMI, care va ava loc luni, Oxfam a cerut directorilor Fondului să respingă ideea unei reveniri la ajustări structurale pentru a se asigura că „programele Fondului nu exacerbează inegalităţile”.
„FMI trebuie să acorde prioritate alternativelor, mai degrabă decât politicilor de austeritate, în special prin consolidarea impozitării progresive atât a celor mai bogaţi indivizi, cât şi a profiturilor companiilor, pentru a crea un venit sustenabil (pentru state) fără a împinge milioane de oameni în sărăcie”, a insistat Oxfam.