P. Diddy a suferit o operaţie la umăr

Rapperul american P. Diddy a suportat o intervenţie chirurgicală la nivelul umărului. Muzicianul american a fost deja externat şi îşi petrece convalescenţa la domiciliu.
Economica.net - joi, 17 nov. 2011, 13:59

P. Diddy a postat pe Twitter un mesaj în care a ţinut să îşi liniştească fanii, declarând că intervenţia chirurgicală a fost reuşită, însă a recunoscut că din cauza durerii postoperatorii are impresia că a fost „împuşcat” într-o mână, informează femalefirst.co.uk.

„Am fost operat, ieri. Acum sunt acasă, în convalescenţă. Mă simt de parcă aş fi fost împuşcat în mână. Trebuie să port un bandaj, dar mă simt ok. Dumnezeu e cel mai mare!”, a scris rapperul.

P. Diddy, care este aşteptat să participe la funeraliile rapperului Heavy D., ce vor avea loc vineri, nu a dezvăluit motivul pentru care a suportat această intervenţie chirurgicală.

P. Diddy, al cărui nume real este Sean Combs, a devenit un „mogul” al industriei de divertisment din SUA, fiind actor şi rapper, dar şi câştigător al unui premiu Grammy.

În 2011, el a ocupat poziţia a doua în topul Forbes al celor mai bogaţi artişti de muzică rap/ hip-hop din lume, cu venituri de 35 de milioane de dolari obţinute în ultimele 12 luni.

Te-ar mai putea interesa și
Modelul electric Dacia Spring, deja disponibil pentru revânzare pe site-urile de profil
Modelul electric Dacia Spring, deja disponibil pentru revânzare pe site-urile de profil
Pe site-urile de comerț online au apărut deja, la doar câteva zile după debutul livrărilor, primele anunțuri cu modele Dacia Spring de vânzare....
Nivelul de educaţie al părinţilor influenţează semnificativ riscul de sărăcie al adulţilor din România
Nivelul de educaţie al părinţilor influenţează semnificativ riscul de sărăcie al adulţilor din România
România este pe primul loc în Uniunea Europeană la ponderea persoanelor adulte aflate în risc de sărăcie ale căror ...
România – cea mai scăzută creştere economică din UE în trimestrul al treilea
România – cea mai scăzută creştere economică din UE în trimestrul al treilea
Produsul Intern Brut al zonei euro a înregistrat o creştere de 2,2% în trimestrul al treilea al acestui an, comparativ ...
Cîţu: Nu s-a discutat de nicio creştere de salarii
Cîţu: Nu s-a discutat de nicio creştere de salarii
Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat că la şedinţa de luni a coaliţiei de guvernare nu s-a discutat despre o ...