Pachetul de ţigări s-ar putea scumpi cu 2 lei. Guvernul vrea să dubleze taxa pe viciu

Guvernul intenţionează, prin proiectul de lege a sănătăţii, să dubleze taxa pe viciu la tutun, de la 10 la 20 de euro/1.000 de ţigări, măsură care va duce la scumpirea cu aproximativ 2 lei a pachetului de ţigări, respectiv o creştere cu 15-20% a preţurilor, potrivit reprezentanţilor industriei.
Economica.net - J, 05 iul. 2012, 13:42
Pachetul de ţigări s-ar putea scumpi cu 2 lei. Guvernul vrea să dubleze taxa pe viciu

Pentru combaterea consumului excesiv de produse din tutun şi băuturi alcoolice, precum şi pentru finanţarea cheltuielilor de sănătate, se instituie „unele contribuţii”, care vor fi venituri proprii ale Ministerului Sănătăţii, se spune în proiect.

Astfel, firmele care produc sau importă produse din tutun vor contribui, pentru ţigarete şi ţigări de foi, cu suma de 20 euro/1.000 de bucăţi.

„Este vorba de o dublare a taxei de sănătate la 20 de euro/1.000 de ţigarete. Taxa a fost introdusă în mai 2006. Era o taxă fixă foarte mare. La vremea respectivă, noi apreciam nivelul contrabandei în România între 5% şi 8%, iar după această taxă aproape că s-a dublat”, au declarat agenţiei MEDIAFAX un oficial al unui mare producător de ţigări.

El estimează că impactul în preţuri al dublării taxei va fi o scumpire cu aproximativ 2 lei a pachetului de ţigări. Preţurile ţigaretelor sunt, în magazine, între 10,5 lei şi 13,5 lei, astfel că o majorare de 2 lei reprezintă o scumpire cu 15% – 20%. Ţigările din categoria celor mai bine vândute costă 12,5 lei.

„N-a mai fost niciodată o creştere atât de mare a preţului ţigărilor”, au adăugat sursele citate.

Reprezentanţii celor trei mari producători de ţigarete de pe piaţa românească, British American Tobacco, Philip Morris şi JTI, se vor întâlni vineri dimineaţă la Ministerul Finanţelor Publice cu oficiali ai instituţiei, pe care vor încerca să îi convingă să renunţe la creşterea taxei pe viciu.

Contrabanda cu ţigarete s-a menţinut relativ constantă în primele cinci luni ale anului, ajungând în luna mai la 13,3%, faţă de 13,4% în martie şi 13% în ianuarie, potrivit unui studiu al companiei Novel Research.

În ultimii doi ani contrabanda a scăzut de la peste 36% la circa 13%.

„Am făcut o simulare şi, dacă ajunge contrabanda la 36%, aşa cum a fost în 2010, la nivelul de azi al taxelor, vorbim de 1,7 miliarde de euro pe care bugetul de stat îi va pierde într-un an”, a mai spus reprezentantul producătorului de ţigarete.

Te-ar mai putea interesa și
Cum își pregătesc românii cumpărăturile de Black Friday și Crăciun – analiză
Cum își pregătesc românii cumpărăturile de Black Friday și Crăciun – analiză
Românii preferă magazinele fizice atunci când caută cadouri de Crăciun, șase din zece spun că vor să facă cumpărăturile în acest mod, în timp ce 28% dintre aceștia aleg un mix între......
Consumul de energie electrică a scăzut cu 4% în primele opt luni ale anului – date INS
Consumul de energie electrică a scăzut cu 4% în primele opt luni ale anului – date INS
Consumul final de energie electrică a scăzut cu 4% în primele opt luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară ...
evomag anunță un update major: investiții de 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online
evomag anunță un update major: investiții de 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online
evomag accelerează dezvoltarea tehnologică și investește 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare ...
Tema Energy: Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la 800 de milioane dolari până în 2035
Tema Energy: Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la 800 de milioane dolari până în ...
Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la aproape 800 de milioane dolari până în 2035, ...