Pachetul privind mobilitatea: Consiliul UE adoptă o reformă majoră a sectorului transportului rutier

Consiliul Uniunii Europene a adoptat marţi o reformă majoră a sectorului transportului rutier din UE, cunoscută drept pachetul privind mobilitatea, indică un comunicat postat pe site-ul consilium.europa.eu, preluat de Agerpres.
Economica.net - mar, 07 apr. 2020, 11:48
Pachetul privind mobilitatea: Consiliul UE adoptă o reformă majoră a sectorului transportului rutier

Noile norme vor îmbunătăţi condiţiile de muncă ale conducătorilor auto, vor introduce norme speciale privind detaşarea conducătorilor auto din sectorul transportului internaţional şi vor actualiza dispoziţiile privind accesul la piaţa transportului rutier de mărfuri. De asemenea, acestea vor eficientiza controlul aplicării normelor.

La 11 decembrie 2019, preşedinţia Consiliului şi Parlamentul European au obţinut un acord provizoriu. Textul convenit a fost aprobat de Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi (COREPER) în 20 decembrie 2019, iar Consiliul a confirmat acordul politic pe 20 februarie 2020.

Noile norme sunt concepute astfel încât să asigure un echilibru între condiţiile de muncă şi sociale îmbunătăţite ale conducătorilor auto şi libertatea prestării de servicii transfrontaliere de către operatori; acestea vor contribui, de asemenea, la siguranţa rutieră. În plus, normele vor oferi clarificările necesare sectorului în ceea ce priveşte dispoziţiile care în trecut erau ambigue şi vor pune capăt aplicării inegale a acestora între statele membre.

Pachetul constă într-un regulament care reglementează accesul la piaţa transportului rutier de marfă şi la profesia de operator de transport rutier de marfă sau de operator de transport rutier de persoane; un regulament privind perioadele maxime de lucru şi perioadele minime de repaus pentru conducătorii auto şi poziţionarea prin intermediul tahografelor; şi o directivă de revizuire a cerinţelor de control şi de stabilire a normelor privind detaşarea conducătorilor auto.

Votul de marţi, desfăşurat prin procedură scrisă, implică adoptarea de către Consiliu a poziţiei sale în primă lectură. Actele legislative trebuie acum să fie adoptate de Parlamentul European în a doua lectură înainte de a fi publicate în Jurnalul Oficial al UE. Cele două regulamente vor intra în vigoare la 20 de zile după publicare, iar directiva în ziua următoare datei publicării.

Normele din regulamentul referitor la accesul pe piaţă şi din directiva referitoare la detaşare vor deveni aplicabile la 18 luni de la intrarea în vigoare a actelor juridice. Normele din regulamentul referitor la duratele de conducere se vor aplica la 20 de zile de la publicare, cu excepţia termenelor speciale pentru tahografe.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
oard-ul Nvidia face demersuri pentru a găsi un potenţial succesor al lui Jensen Huang şi l-a abordat pe şeful Arm Holdings, Rene Haas, a anunţat vineri Financial Times (FT), citând surse care......
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Nou grafic de repornire a Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă: sincronizarea cu sistemul energetic național ...
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
Autorităţile americane au confiscat sau au obţinut blocarea unor criptomonede în valoare de peste 1,2 miliarde de dolari, ...
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat la finalul Consiliului European informal care a avut loc la Dublin, în Irlanda, că ...