1EUR = 4.8746 RON | Bucureşti 17 º

News

PAID: Numărul locuinţelor asigurate obligatoriu a crescut în ianuarie cu 0,9%

Numărul poliţelor active de asigurare obligatorie a locuinţei (PAD) a crescut în ianuarie cu 0,9%, ajungând la 1.702.876, comparativ cu 1.687.596 de poliţe PAD active la 31 ianuarie 2018, conform statisticilor Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID), societatea care emite acest tip de asigurări.

24 feb, 2019 | ECONOMICA.net

La 31 decembrie 2018 erau active 1.704.634 de poliţe.

Potrivit PAID, la sfârşitul lunii ianuarie 75,1% dintre poliţele active la nivel naţional erau încheiate în mediul urban şi 24,9% în mediul rural, iar, în funcţie de tipul de locuinţă, 93,6% din poliţele PAD vizează locuinţele de tip A (cele cu structura de rezistenţă din beton armat, metal sau lemn, cu pereţii exteriori din piatră, cărămidă arsă sau materiale supuse unui tratament termic sau chimic) şi 6,4% locuinţele de tip B (cele cu pereţii exterior din cărămidă nearsă sau material nesupus unui tratament termic sau chimic).

Pe regiuni, cele mai multe poliţe active sunt în Transilvania (21% din total), Bucureşti (19%) şi Muntenia (18%), iar cele mai puţine - în Maramureş (3% din totalul poliţelor) şi Bucovina (3%).

PAID emite asigurările obligatorii pentru locuinţe din iulie 2010. Obiectivul principal al PAID este cuprinderea în asigurare pentru cele trei riscuri de catastrofă naturală - cutremure, inundaţii şi alunecări de teren - a tuturor locuinţelor din România.

Poliţele de asigurare obligatorie a locuinţelor (PAD) costă 20 euro în cazul locuinţelor tip A (suma maximă asigurată 20.000 euro) şi 10 euro în cazul locuinţelor tip B (suma asigurată fiind de 10.000 euro).

Sursa: AGERPRES

loading...
Loading...

CELE MAI NOI ȘTIRI

CELE MAI NOI ȘTIRI

OPINII ECONOMICA.NET

Daniel Oanţă

Vrem iar?

NOOBZ.RO

NSTRAVEL.RO

CAPITAL.RO