Pâinea s-ar putea scumpi în 2012

30 10. 2011

Producătorii agricoli spun ca se confruntă cu o situaţie fără precedent. O mică parte din terenuri a fost cultivată, iar şansele ca pământul să şi rodeascaă sunt minime. Agricultorii sunt disperaţi că vor pierde toţi banii pe care i-au investit în culturile de toamnă.

„Din luna mai, când a fost o ploaie mai puternică, nu a mai plouat niciodată până la ora actuală”, a spus inginerul agronom, Traian Ghinoiu.

În Gorj sunt peste 140.000 de hectare de teren agricol care ar putea fi lucrate, însă mai mult de jumătate vor rămâne nelucrate. Mulţi dintre agricultorii gorjeni au renunţat să mai cultive terenurile de teamă că pierderile vor fi foarte mari.

Oamenii spun că preţul grâului va creşte foarte mult. „În mod sigur va fi mai scump şi va afecta economia”, a spus un agricultor.

Nici previziunile meteo nu sunt optimiste pentru perioada următoare.