Pană de curent în Vaslui: Instituţii şi mii de firme şi familii, afectate peste două ore de întreruperi repetate ale energiei electrice

Economica.net
15 03. 2017
bucuresti_pana_curent_62129900

Furnizorul de energie electrică din judeţul Vaslui a întrerupt în mod repetat curentul în municipiul reşedinţă, într-un interval de peste 120 de minute. În unele zone, cum ar fi centrul oraşului, Traian sau Delea, atât instituţiile statului, cât şi agenţii economici şi abonaţii casnici au stat fără energie electrică timp de peste două ore încontinuu.

”În urma unui incident apărut în jurul prânzului, câteva mii de consumatori, din zonele Traian, Delea şi cea centrală a municipiul Vaslui, au rămas nealimentaţi cu energie electrică timp de aproximativ două ore. Pentru a relua alimentarea, s-au impus anumite manevre pe căi alternative care au afectat şi alţi consumatori”, a declarat, miercuri, pentru News.ro purtătorul de cuvânt al E.ON Energie România, Sorin Munteanu.

Cauza întreruperii repetate a energiei electrice în municipiul Vaslui a fost provocată, potrivit sursei citate, de defecţiunile apărute pe două cabluri şi un punct de transformare a energiei electrice din oraş.