Pana de curent masivă în Republica Moldova. România trimite energie peste Prut
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/01/iarna-energie-linie-transelectrica7654-746x420.webp)
Defecțiunea tehnică a fost provocată de problemele grave apărute în rețeaua electrică din Ucraina, în contextul conflictului în desfășurare care vizează infrastructura energetică a țării vecine, dar nu a fost cauzată de bombardamente.
“Autoritățile subliniază că întreruperile masive nu au nicio legătură cu condițiile meteorologice, ci sunt o consecință directă a vulnerabilității sistemului nostru, interconectat cu cel ucrainean. Atât timp cât țintele energetice din Ucraina rămân sub asediu, riscul de deconectări în cascadă pe teritoriul Republicii Moldova va persista, afectând stabilitatea livrărilor către consumatorii casnici și agenții economici.
Ca soluție pe termen lung pentru ieșirea din această criză de securitate, experții și oficialii mizează pe urgentarea proiectelor de interconectare cu România. De asemenea, se pune accent pe necesitatea construirii unor capacități proprii de producție a energiei electrice, adaptate bugetului național, pentru a reduce dependența de rețelele externe aflate în zone de risc.În ciuda incidentului de astăzi, situația este monitorizată de operatorii de sistem, iar cetățenii sunt îndemnați să păstreze calmul. Echipele tehnice lucrează pentru restabilirea completă a tensiunii, în timp ce autoritățile dau asigurări că se fac eforturi pentru securizarea treptată a independenței energetice a țării”, potrivit presei locale.
Primarul capitalei Chișinău, unde alimentarea cu energie a fost oprită, Ion Ceban, a făcut apel la calm și a anunțat că „de urgență am adunat responsabilii pentru a vedea situația și pentru a fi conectate generatoarele unde este necesar”.
„Rugăm de urgență să se autosesizeze poliția pentru a ieși în intersecții și a gestiona traficul unde nu funcționează semafoarele, iar cei de la centru să vină cu explicații privind situația. În multe zone, troleibuzele staționează. Rugăm cetățenii să fie liniștiți și calmi”, a transmis Ion Ceban.
Accidentul a avut loc la 10.41.
„Din cauza problemelor grave în reţeaua electrică din Ucraina, în dimineaţa zilei de sâmbătă, 31 ianuarie, a căzut tensiunea pe linia de 400 kV Isaccea-Vulcăneşti-MGRES, provocând deconectarea avariată a sistemului electroenergetic. Operatorul sistemului de transport a energiei electrice, Moldelectrica lucrează la remedierea situaţiei, în unele localităţi tensiunea deja fiind restabilită”, a anumțat Ministerul moldovean Energiei.
România trimite energie peste Prut
Surse din sistemul energetic național ne-au spus că acum se lucreaz la realimentrarea locurilor de consum cu energie din România. De altfel, după cum se vede și în graficele Transelectrica, se exportă energie electrică în Moldova inclusiv prin cele trei linii de medie tensiune care trec Prutul.
La momentul redactării acestei știri, către rețeaua moldoveană iese din Româna energie la o putere de 185 MW.