Panasonic îşi va transfera divizia de televizoare Sanyo din SUA către Funai Electric

Economica.net
26 10. 2014
29in_panasonic_sany_152950f_86539600

Transferul acestei divizii neprofitabile este posibil să se încheie până la finele lunii martie 2015, a declarat duminică un purtător de cuvânt de la Panasonic, confirmând un articol publicat anterior în cotidianul Nihon Keizai.

Renunţarea la operaţiunile Sanyo face parte din strategia grupului Panasonic vizând ieşirea de pe piaţa echipamentelor electronice de larg consum în încercarea de a-şi îmbunătăţi profitabilitatea. Compania japoneză a decis să se concentreze pe electrocasnice, componente auto şi alte componente industriale.

În anul financiar care se va încheia la data de 31 martie 2015, divizia Sanyo din SUA se aşteaptă să vândă lanţului de supermarketuri Wal-Mart aproximativ un milion de televizoare marca Sanyo, care sunt produse în Mexic de firma chineză TCL Corp, generând vânzări de aproximativ 30 de miliarde de yeni (277,4 milioane de dolari).

Funai Electric este deja un furnizor important pentru Wal-Mart, căreia îi livrează televizoare mărcile Philips şi Emerson pentru magazinele sale din SUA.