Pandemia a făcut ca salariile germaniilor să scadă pentru prima dată începând din 2007

Salariile nominale în Germania au scăzut în 2020, pentru prima dată de când s-a început colectarea datelor, în 2007, a anunţat miercuri Oficiul federal de statistică (Destatis), transmite Xinhua, citată de Agerpres.
AGERPRES - mie, 24 mart. 2021, 19:26
Pandemia a făcut ca salariile germaniilor să scadă pentru prima dată începând din 2007

Câştigurile nominale au scăzut cu 0,7% în 2020 comparativ cu 2019. Ţinând cont de evoluţia inflaţiei, care a fost de 0,5% în 2020, scăderea salariilor este şi mai brutală, fiind în medie de 1,1%.

Totuşi, datele nu includ sprijinul financiar pentru cei cuprinşi în schema guvernamentală pentru angajaţii cu program de lucru redus, deşi aceste alocaţii „au atenuat pierderea câştigurilor pentru mulţi angajaţi”, în timpul pandemiei de coronavirus (COVID-19), a informat Destatis.

Numărul de ore de lucru săptămânale pentru cei angajaţi full-time a scăzut în 2020 cu 2,9%, comparativ cu 2019. Cel mai sever declin, de 19,4%, a fost în industria ospitalităţii, iar cel mai redus în sectoarele economice, conform datelor Destatis.

Scăderea din 2020 pune capăt unui deceniu de creştere continuă a salariilor în prima economie a zonei euro, de aproape 2,5% pe an. În această perioadă, salariile au beneficiat de introducerea unui salariu minim pe economie în 2015 şi de o rată scăzută a şomajului, care a crescut puterea de negociere a sindicatelor.

În 2020, scăderea salariilor a fost însoţită de o creştere a şomajului, care în prezent este de aproape 6% în Germania, faţă de 5% înaintea crizei sanitare.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan va discuta cu Cristina Trăilă: Vom lua mâine o decizie
Ilie Bolojan va discuta cu Cristina Trăilă: Vom lua mâine o decizie
Premierul interimar Ilie Bolojan anunţă că va discuta miercuri cu Cristina Trăilă, secretar general adjunct al Guvernului, pe tema acuzaţiilor care i se aduc, urmând să ia o decizie....
În Timişoara nu se mai autorizează jocurile de noroc, doar activităţile Loteriei Naţionale
În Timişoara nu se mai autorizează jocurile de noroc, doar activităţile Loteriei Naţionale
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a anunţat că începând de marţi în oraş nu mai pot fi autorizate jocurile ...
Bursa de la Bucureşti a închis pe roşu şedinţa de tranzacţionare de marţi
Bursa de la Bucureşti a închis pe roşu şedinţa de tranzacţionare de marţi
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis marţi în scădere pe aproape toţi indicii, iar valoarea totală a tranzacţiilor ...
Canada anunţă suprataxe vamale de 15 până la 50% pentru o serie de produse americane
Canada anunţă suprataxe vamale de 15 până la 50% pentru o serie de produse americane
Canada a anunţat marţi intrarea în vigoare pe 8 septembrie a unor suprataxe vamale de 15 până la 50% pentru o serie ...