Pandemia a tăiat 20% din afacerile mallurilor din România – Cushman & Wakefield Echinox

Cifra de afaceri înregistrată de parcurile de retail din România a scăzut cu 9,5% în timpul pandemiei, în timp ce, în cazul mall-urilor, s-a consemnat o diminuare de 20,6%, relevă o analiză Cushman & Wakefield Echinox, publicată miercuri.
AGERPRES - mie, 04 aug. 2021, 11:43
Pandemia a tăiat 20% din afacerile mallurilor din România - Cushman & Wakefield Echinox

Conform rezultatelor cercetării, proprietarii de centre comerciale (mall-uri şi parcuri de retail) din România au avut un impact de circa 112 milioane de euro în venituri, ca urmare a situaţiei pandemice, ceea ce indică o scădere medie a cifrei de afaceri de 18,5%, comparativ cu 2019, ultimul an fără restricţii de funcţionare, de la 607 milioane de euro la 495 milioane de euro, scrie Agerpres.

„Impactul mai puternic al pandemiei asupra mall-urilor este explicat prin închiderea pe perioade destul de lungi de timp a magazinelor neesenţiale cu acces din interior, precum şi a cinematografelor şi restaurantelor, două categorii de chiriaşi care au de regulă o prezenţă mult mai ridicată în cadrul mall-urilor”, susţin realizatorii analizei de specialitate.

Datele preliminare de la Ministerul de Finanţe, citate de compania de consultanţă Cushman & Wakefield Echinox, arată o scădere cu circa 35% a cifrei de afaceri a operatorilor de restaurante, în timp ce numărul total al spectatorilor în cinematografe a scăzut, anul trecut, cu 75%, conform Centrului Naţional al Cinematografiei.

„În acest context, cele două segmente au fost printre cele mai afectate de restricţiile guvernamentale, fapt ce s-a translatat în mod direct şi asupra rezultatelor centrelor comerciale”, explică specialiştii.

Cushman & Wakefield Echinox, afiliatul exclusiv al Cushman & Wakefield în România, deţinut şi operat independent, cuprinde o echipă de peste 80 de profesionişti şi colaboratori ce oferă o gamă completă de servicii investitorilor, dezvoltatorilor, proprietarilor şi chiriaşilor.

Compania de consultanţă, unul dintre liderii globali în domeniul serviciilor imobiliare comerciale, are 50.000 de angajaţi în 60 de ţări şi înregistrează venituri de 7,8 miliarde de dolari.

 

Te-ar mai putea interesa și
Friedrich Merz şi-a anulat vizita la Adunarea Generală a ONU de la New York. Cancelarul german se confruntă cu o situație electorală complicată, agravată și de prețurile doarte mari la benzină
Friedrich Merz şi-a anulat vizita la Adunarea Generală a ONU de la New York. Cancelarul german se confruntă cu o situație ...
Cancelarul german Friedrich Merz şi-a anulat vizita planificată la Adunarea Generală a ONU de la New York, programată pentru săptămâna viitoare, deoarece prezenţa sa este necesară la Berlin,......
BVB a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a trecut cu puțin de 104 milioane de lei
BVB a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a trecut cu puțin de 104 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere pe toţi indicii şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor ...
OpenAI, Anthropic şi Google lucrează la crearea unui organism care să supravegheze riscurile asociate de inteligența artificială
OpenAI, Anthropic şi Google lucrează la crearea unui organism care să supravegheze riscurile asociate de inteligența ...
OpenAI, Anthropic şi Google DeepMind lucrează la crearea unui organism care să supravegheze riscurile asociate inteligenţei ...
Depozitele de gaze naturale ale României sunt umplute la peste 76% din capacitate, peste media europeană, anunță Ministerul Energiei
Depozitele de gaze naturale ale României sunt umplute la peste 76% din capacitate, peste media europeană, anunță Ministerul ...
Gradul de umplere a depozitelor de gaze naturale din România este, în prezent, de aproximativ 76,26%, echivalentul a circa ...