Panică în Turcia după un cutremur puternic în estul ţării

Un cutremur cu magnitudinea 5,6 care a zguduit miercuri estul Turciei a provocat panică în rândul populaţiei din regiune. Echipele care evaluează situaţia nu au raportat imediat victime sau pagube materiale majore, transmite agenţia EFE.
AGERPRES - mie, 20 mai 2026, 12:05
Panică în Turcia după un cutremur puternic în estul ţării

Autoritatea pentru Gestionarea Dezastrelor şi Situaţiilor de Urgenţă (AFAD) din Turcia a anunţat că seismul s-a produs la ora locală 09:00 (06:00 GMT), în provincia Malatya, la o adâncime de şapte kilometri. Seismul a avut epicentrul în municipiul Battalgazi, scrie Agerpres.

Cutremurul a fost resimţit în cinci provincii din regiune, inclusiv într-o zonă situată la frontiera cu Siria.

„Până în prezent, nu există consecinţe negative. Echipele noastre îşi continuă activitatea”, a declarat ministrul turc de Interne, Mustafa Cifti, într-un scurt comunicat distribuit pe reţelele sociale.

Imaginile transmise de posturile de televiziune arată elevi şi profesori care părăsesc sălile de clasă şi locuitori care ies din imobile.

Potrivit media locale, cutremurul de miercuri a readus în memorie amintirea încă vie a marelui seism produs în februarie 2023, care a afectat 11 provincii din estul Turciei, printre care Malatya, şi care a lăsat în urmă peste 53.000 de morţi şi peste 107.000 de răniţi.

Centrul German de Cercetare în Geoştiinţe (GFZ), citat de Reuters, a anunţat o magnitudine de 5,8 şi o adâncime de 10 kilometri.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...