Panică într-un cartier din Piteşti din cauza unei avarii la conducta de gaz

Alimentarea cu gaz în zona cartierului Exerciţiu din Piteşti a fost sistată joi, iar Poliţia a blocat circulaţia pe o distanţă de aproximativ doi kilometri din cauza unor scurgeri de gaze semnalate la conducta magistrală. Incidentul a generat panică printre locatari, care au ieşit din case.
Economica.net - J, 01 mart. 2012, 06:16

Potrivit locatarilor din zonă, un trecător a sesizat mirosul puternic de gaz şi a alertat un echipaj de Poliţie, iar de teama unor acumulări sub asfalt autorităţile au blocat traficul în zonă, în condiţiile în care erau emanaţii de gaz la gurile de aerisire, informează Mediafax.

„Cei aflaţi în teren s-au sesizat că pe strada Exerciţiu sunt emanaţii de gaze şi infiltraţii prin asfalt. Au fost anunţaţi cei de la ISU şi Distrigaz, care a oprit alimentarea cu gaz. De asemenea, a fost blocat traficul rutier pe o distanţă de doi kilometri, iar maşinile din parcări au fost mutate”, a declarat şeful Poliţiei Piteşti, comisar-şef Mihai Neagoe.

La faţa locului au sosit imediat poliţia, pompierii şi un echipaj de la SMURD, care au izolat zona, iar după aproximativ o oră la faţa locului a ajuns şi o echipă de la Distrigaz.

În prezent, furnizarea gazului în zonă este oprită, fiind afectate şi două puncte termice care asigurau furnizarea căldurii pentru aproximativ 40 de blocuri. „S-a detectat zona cu probleme, aceasta a fost izolată, iar până la remedierea defecţiunii rămâne blocat traficul rutier şi pietonal. Deocamdată furnizorul de gaze nu s-a pronunţat. Pot fi afectate de lipsa
gazului metan câteva blocuri, dar şi toată zona, unde locuiesc aproximativ 10.000 de oameni”, a declarat viceprimarul municipiului Piteşti, Cornel Ionică.

Echipe de la Distrigaz au început să sape în perimetrul în care se presupune că a avut loc avaria la conducta magistrală, iar potrivit autorităţilor nu mai există pericol de explozie.

„În acest moment se lucrează pentru remedierea defecţiunii, iar specaliştii de la Distrigaz au dat asigurări că nu mai există pericol de explozie”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Argeş, Mădalina Epure.

Incidentul a creat panică în rândul locatarilor din zonă, unii dintre ei ieşind din case de teama unei explozii. Avaria s-a produs într-o zonă de blocuri, unde se află şi o şcoală şi o unitate militară în care este arhiva Armatei.

Te-ar mai putea interesa și
Taiwanul speră ca SUA să aprobe „cât mai curând” o nouă vânzare de arme
Taiwanul speră ca SUA să aprobe „cât mai curând” o nouă vânzare de arme
Preşedintele taiwanez Lai Ching-te şi-a exprimat joi speranţa ca SUA să aprobe o vânzare de arme în valoare de 14 miliarde de dolari "cât mai curând posibil", reiterând că insula "respinge......
Rutte: Dacă ar izbucni un război, SUA vor face tot posibilul pentru NATO, dar nu tot ce au promis
Rutte: Dacă ar izbucni un război, SUA vor face tot posibilul pentru NATO, dar nu tot ce au promis
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat joi că nu poate spune că Statele Unite vor pune la dispoziţia NATO ...
Ucraina îşi dezvoltă sursele regenerabile de energie, pe fondul atacurilor ruseşti asupra sistemului său energetic
Ucraina îşi dezvoltă sursele regenerabile de energie, pe fondul atacurilor ruseşti asupra sistemului său energetic
Printre alte câteva zeci de proiecte, parcul eolian Oriv din vestul Ucrainei întruchipează o politică de reînnoire a ...
Proces Dominic Fritz – Înalta Curte s-ar putea pronunţa în procesul în care primarul Timişoarei a fost declarat în conflict de interese
Proces Dominic Fritz – Înalta Curte s-ar putea pronunţa în procesul în care primarul Timişoarei a fost declarat ...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-ar putea pronunţa joi în procesul în care primarul municipiului Timişoara, ...