Panourile fotovoltaice au acoperit 18% din consumul de energie electrică al Germaniei în 2025

Instalaţiile fotovoltaice din Germania au produs o cantitate de electricitate mai mare în 2025 decât în 2024, ponderea fotovoltaicelor în producţia internă de energie crescând până la aproximativ 18%, de la 14% în 2024, a informat luni Asociaţia germană a industriei solare (BSW), transmite DPA.
AGERPRES - lun, 05 ian. 2026, 10:37
Panourile fotovoltaice au acoperit 18% din consumul de energie electrică al Germaniei în 2025

Aceasta a însemnat că energia fotovoltaică a depăşit atât lignitul, care a avut o pondere de aproximativ 14% în producţia de electricitate, cât şi gazele naturale, cu o pondere de aproximativ 16%, a subliniat Asociaţia germană a industriei solare (BSW), care precizează că cifrele sale au la bază datele furnizate de Institutul Fraunhofer pentru Sisteme de Energie Solară, scrie Agerpres.

Energia eoliană a rămas cea mai mare sursă de electricitate a Germaniei, cu o pondere de 27%.

Conform cifrelor anuale preliminare, cele peste 5,5 milioane de sisteme fotovoltaice instalate în Germania au generat aproximativ 87 de terawaţi-oră de electricitate anul trecut. Este vorba de o cantitate cu aproximativ 15 terawaţi-oră mai mare decât în 2024 şi totodată un nou record.

Cu toate acestea, în pofida creşterii puternice a energiei electrice produse de panourile fotovoltaice, ritmul de extindere a capacităţilor a stagnat, a declarat BSW.

În 2025, au fost instalate noi capacităţi fotovoltaice de aproximativ 17,5 gigawaţi – aproximativ aceeaşi valoare ca în anul precedent. Acest nivel de creştere este insuficient pentru a îndeplini obiectivele, obligatorii din punct de vedere juridic, privind avansul energiei fotovoltaice în Germania până în 2030, a subliniat Asociaţia germană a industriei solare (BSW).

Te-ar mai putea interesa și
Orange Romania introduce noi servicii în oferta sa
Orange Romania introduce noi servicii în oferta sa
Orange Romania își îmbunătățește oferta de conținut cu serviciul de streaming FILMBOX+ Stream, disponibilă abonaților săi începând cu 15 octombrie. Prin parteneriatul cu CANAL+ CONTENT......
Dumitru Chisăliță ar urma să fie noul ministru al Energiei – surse
Dumitru Chisăliță ar urma să fie noul ministru al Energiei – surse
Dumitru Chisăliță ar urma să fie propus pentru funcția de ministru al Energiei în Cabinetul Luca Niculescu, potrivit ...
KFC a investit 1,1 milioane de euro într-un nou restaurant din Oradea
KFC a investit 1,1 milioane de euro într-un nou restaurant din Oradea
Sphera Franchise Group, cel mai mare grup de food service din România, a deschis al patrulea restaurant din Oradea, o unitate ...
Grupul City Grill deschide restaurant într-un palat construit în 1800. Investiția ajunge la jumătate de milion de euro
Grupul City Grill deschide restaurant într-un palat construit în 1800. Investiția ajunge la jumătate de milion de euro
City Grill Group, cel mai mare lanț de restaurante cu capital românesc, a deschis prima unitate Hanu’ Berarilor din afara ...