Papa Benedict al XVI-lea denunţă adâncirea inegalităţilor sociale din cauza crizei financiare

Economica.net
07 01. 2013
papa_benedict_88755500

”Dacă diferenţa dintre dobânzile financiare reprezintă o preocupare, diferenţele crescânde dintre un mic număr /de oameni/, în continuare mai bogat, şi un mare număr, iremediabil mai sărac, ar trebui să provoace mâhnire ”, a estimat Papa în acest discurs, în care au fost prezentate coordonatele şi priorităţile Sfântului Scaun.

”Este vorba, într-un cuvânt, să nu ne resemnăm în faţa discrepanţei în plan social, în timp ce luptăm împotriva celei din plan financiar”, a declarat Suveranul Pontif în faţa ambasadorilor din lumea întreabă reuniţi în Sala Regia a Palatului Apostolic de la Vatican.

Criza economică şi financiară actuală s-a amplificat, ”deoarece profitul a fost prea des ridicat în valoare absolută, în detrimentul muncii, şi pentru că lumea s-a aventurat, fără reţinere, pe calea mai degrabă a unei economii financiare decât a uneia reale”, a denunţat Papa.

Suveranul Pontif a estimat drept urgentă pregătirea liderilor în spirit de responsabilitate, îndeosebi a celor din Uniunea Europeană, invitându-i să monitorizeze ”alegerile dificile”, dar promiţătoare: ”Uniunea Europeană are nevoie, de asemenea, de reprezentanţi clarvăzători şi calificaţi pentru a face alegeri dificile, care sunt necesare pentru redresarea economiei sale şi pentru a pune baze solide pentru dezvoltarea sa”.

”Singure, unele ţări vor merge probabil mai repede, dar, împreună, toţi vor merge desigur mai departe ”, a afirmat Papa în apelul său la coeziune în Uniunea Europeană şi în critica sa faţă de tentaţiile de izolare şi de renunţare la solidaritate cu ţările cele mai sărace.