Papa Benedict al XVI-lea se retrage începând cu 28 februarie

Papa Benedict al XVI-lea şi-a anunţat, luni, demisia începând cu 28 februarie, într-un discurs rostit în latină într-un consistoriu al Vaticanului, a declarat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, citat de AFP.
Economica.net - lun, 11 feb. 2013, 11:11
Papa Benedict al XVI-lea  se retrage începând cu 28 februarie

„Papa a anunţat că va renunţa la ministerul său la ora 20.00 (21.00 ora României), la 28 februarie. Atunci va începe perioada «sede vacante» (locul vacant)”, a precizat purtătorul de cuvânt Federico Lombardi, într-un anunţ fără precedent în istoria Bisericii Catolice.

Papa Benedict al XVI-lea a explicat, luni, că nu mai are „forţele” necesare pentru a conduce Biserica Catolică din cauza vârstei sale, de 85 de ani, anunţându-şi demisia pentru 28 februarie.

„După ce mi-am analizat conştiinţa în faţa Domnului, în diverse rânduri, am ajuns la certitudinea că forţele mele, din cauza vârstei mele avansate, nu mai sunt apte pentru exercitarea într-un mod adecvat a ministerului petrinian”, a declarat Papa în latină, în timpul consistoriului de la Vatican, potrivit traducerii în franceză realizată de Vatican ulterior.

Te-ar mai putea interesa și
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, anunță ministrul Educației Mihai Dimian
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, ...
Un număr de 4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori şi directori adjuncţi, înainte de contestaţii, a anunţat, marţi, ministrul......
Colliers România o numeste pe Simona Urse in pozitia de Associate Director | Tenant Services
Colliers România o numeste pe Simona Urse in pozitia de Associate Director | Tenant Services
Compania de consultanță imobiliară Colliers anunță că își extinde echipa de Office Leasing, iar Simona Urse a fost ...
De la Black Friday la Crăciun: cum se schimbă comportamentul de cumpărare în retailul de beauty
De la Black Friday la Crăciun: cum se schimbă comportamentul de cumpărare în retailul de beauty
Perioada dintre Black Friday și Crăciun reprezintă, pentru majoritatea retailerilor de beauty, cel mai intens interval ...
Nazare, ministrul Finanțelor: Mai mult capital pentru companiile românești, o protecție mai bună a investitorilor români și o voce mai puternică pentru România în deciziile europene prin pachetul MISP, pentru integrarea piețelor de capital
Nazare, ministrul Finanțelor: Mai mult capital pentru companiile românești, o protecție mai bună a investitorilor români ...
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, arată într-o intervenție pe una din rețelele de socializare că a susținut ...