Papa Francisc a murit în urma unui accident vascular cerebral (Vatican)

Papa Francisc a murit luni, la vârsta de 88 de ani, în urma unui accident vascular cerebral care a dus la comă şi insuficienţă cardiovasculară ireversibilă, a anunţat Vaticanul în certificatul de deces, transmite Agerpres.
AGERPRES - lun, 21 apr. 2025, 21:52
Papa Francisc a murit în urma unui accident vascular cerebral (Vatican)

Documentul, semnat de directorul pentru sănătate şi igienă al Statului Cetăţii Vaticanului, Andrea Arcangeli, certifică faptul că decesul a survenit la ora locală 7:35 (5:35 GMT) pe 21 aprilie în apartamentul său, reşedinţa Casa Santa Marta din Vatican.

Francisc a murit după mai bine de două luni în care a suferit de probleme respiratorii grave care l-au obligat să rămână internat în spitalul Gemelli din Roma timp de 38 de zile, până pe 23 martie.

Conform istoricului său medical, Francisc a suferit un episod de insuficienţă respiratorie acută din cauza unei pneumonii microbiotice bilaterale, precum şi bronşite multiple, hipertensiune arterială şi diabet.

Decesul a fost confirmat de o electrocardiogramă.

„Declar că, în conformitate cu ştiinţa şi conştiinţa mea, cauzele decesului sunt cele menţionate”, se arată în buletin, citat de EFE.

Te-ar mai putea interesa și
Diana Buzoianu: Suntem aproape de finalizarea Radarului Balastierelor. Pe data de 26 octombrie va fi recepţionat. Din 2015 se vorbește cât de necesar este
Diana Buzoianu: Suntem aproape de finalizarea Radarului Balastierelor. Pe data de 26 octombrie va fi recepţionat. Din 2015 ...
Radarul Balastierelor va fi recepţionat pe 26 octombrie, el fiind acum la un stadiu de 95%, după luni bune de muncă în care s-a reuşit rescrierea unui proiect care fusese golit cu totul ''de......
Ce angajamente și-a luat grupul Premier Energy în fața Consiliului Concurenței, care trebuie respectate timp de doi ani după preluarea Distribuție Energie Oltenia
Ce angajamente și-a luat grupul Premier Energy în fața Consiliului Concurenței, care trebuie respectate timp de doi ani ...
Poziția viitoare a Premier Energy, care, după achiziția principalei firme de furnizare din zona Oltenia pentru casnici, ...
Șeful Bundesbank, Joachim Nagel, spune că economia Germaniei s-ar putea consolida în anii următori și că BCE ar putea continua să crească rata dobânzii de referință
Șeful Bundesbank, Joachim Nagel, spune că economia Germaniei s-ar putea consolida în anii următori și că BCE ar putea ...
Preşedintele Băncii Centrale a Germaniei, Joachim Nagel, a declarat vineri că avansul economiei ţării s-ar putea consolida ...
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Ministerul Mediului va emite „în câteva zile” acordul de mediu revizuit pentru tronsoanele montane – secretar de stat USR
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Ministerul Mediului va emite „în câteva zile” acordul de mediu revizuit ...
Ministerul Mediului va emite în câteva zile acordul de mediu revizuit pentru tronsoanele montane ale Autostrăzii Sibiu ...