Papandreou îl acuză pe Sarkozy că i-a torpilat proiectul de referendum privind austeritatea

Fostul premier grec socialist Giorgos Papandreou l-a acuzat pe fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy că i-a torpilat proiectul de referendum privind austeritatea, precipitând Grecia în criza politică, relatează vineri AFP.
Economica.net - vin, 15 iun. 2012, 18:39
Papandreou îl acuză pe Sarkozy că i-a torpilat proiectul de referendum privind austeritatea

Partenerii europeni ai ţării şi chiar cancelarul german, Angela Merkel, acceptaseră acest proiect în noiembrie 2011, a declarat joi Papandreou la un post de televiziune din Patras, potrivit textului declaraţiei obţinute vineri de AFP.

”Dar a existat o reacţie din partea preşedintelui Sarkozy, care a reuşit să submineze proiectul în ochii poporului grec”, a adăugat fostul premier grec, care a părăsit puterea în favoarea unei coaliţii guvernamentale provizorii dreapta-socialişti, respinsă la alegerile legislative din 6 mai.

Potrivit declaraţiilor lui Papandreou, blocajul francez s-a manifestat la mini-summitul european de criză la care el a fost convocat pe 2 noiembrie 2011 la Cannes /Franţa/, după ce-şi anunţase intenţia de a organiza un referendum privind cel de-al doilea plan de salvare a Greciei pe care zona euro îl pusese cu migală în aplicare.

Partenerii europeni ai Atenei ameninţaseră atunci că-i vor întoarce spatele, Parisul şi Berlinul pledând ca, în caz de referendum, grecii să fie puşi la zid cu o întrebare referitoare la dorinţa lor de a rămâne sau nu în euro.

”Cred că exista o teamă, mai ales în rândul conservatorilor din Europa, faţă de o mai mare democratizare a Europei”, a adăugat joi Papandreou, preşedintele Internaţionalei Socialiste, la canalul de televiziune Super B.

Papandreou a reiterat că nu intenţiona să le supună grecilor chestiunea referitoare la ancorarea ţării în euro, ci să-i cheme să se pronunţe în legătură cu programul de austeritate extremă cerut de creditorii ţării, UE şi FMI, în schimbul unui împrumut de 130 miliarde de euro, adăugându-se unui prim ajutor de 110 miliarde.

Grecii au profitat de ocazia legislativelor din 6 mai pentru a răspunde la această chestiune printr-un ”nu” masiv şi Europa se teme acum ca nu cumva ei să repete, la alegerile de duminica viitoare, respingerea austerităţii, compromiţând menţinerea ţării în Zona euro.

Te-ar mai putea interesa și
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată tot anul viitor
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată ...
Indexarea pensiilor începând din 2027 şi elaborarea, anul viitor, a proiectului noii legi a salarizării în sectorul public se numără printre măsurile prevăzute în Programul de guvernare......
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea ...
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de ...
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...