Paradoxul ESG în economiile emergente: circularitate, leadership și aversiunea la risc

România se află într-o poziție paradoxală. Pe de o parte, ca stat membru UE, este obligată să adopte taxonomia verde și noile directive privind dubla materialitate, care presupun integrarea simultană a impactului financiar și a impactului asupra mediului și societății în raportările companiilor. Pe de altă parte, realitățile economice interne; deficit bugetar persistent, capacitate instituțională redusă și un grad scăzut de alfabetizare digitală în administrație, limitează capacitatea de implementare. Deși România a beneficiat prin PNRR, Pilonul II – Transformare Digitală, de fonduri semnificative pentru modernizarea instituțiilor publice și crearea unor platforme de date deschise, calitatea rezultatelor este afectată de resursa umană slab pregătită și de modele decizionale influențate de biasuri cognitive, ceea ce conduce la o formă de „miopie temporală”. Astfel, digitalizarea nu generează automat transparență, ci poate perpetua un „stat virtual”, în care procesele sunt simulate, dar fără conținut real și fără încredere publică.

Această tensiune între forma și fond generează riscuri suplimentare. Companiile din România, aflate sub presiunea fiscală a guvernului, tind să ierarhizeze prioritățile către supraviețuirea operațională, amânând investițiile în ESG. Rezultatul este dublu: pe de o parte, performanța reală, care ar trebui să fie evaluată și prin indicatori de mediu și guvernanță rămâne opacă; pe de altă parte, comunicarea orientată exclusiv pe operațional creează teren fertil pentru greenwashing, prin raportări frumos ambalate, dar fără progres real. OECD – Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică a subliniat de mai multe ori că lipsa unei alinieri instituționale între reglementări și capacitatea de implementare produce vulnerabilități în economiile emergente, unde atât statul, cât și firmele pot fi penalizate pentru decalajele de conformitate. În România, riscul este accentuat de faptul că statul însuși devine prizonier al acestor blocaje: nu doar firmele pierd acces la finanțare verde, ci și guvernul, care nu poate raporta progrese suficiente pentru a justifica utilizarea fondurilor europene. În acest context, soluțiile nu pot veni doar din reglementări impuse de sus în jos, ci dintr-un leadership sustenabil capabil să transforme constrângerile în oportunități.

Economia circulară este deseori prezentată ca un răspuns practic la provocările de sustenabilitate, întrucât pune accent pe reducerea risipei, revalorizarea resurselor și mobilizarea comunităților locale în procese de producție și consum mai eficiente. Spre deosebire de modelele liniare, care generează dependență de resurse limitate și accentuează vulnerabilitățile economice, circularitatea permite firmelor să creeze valoare chiar și în absența unor resurse bugetare consistente. În economiile emergente, precum a Romaniei, unde constrângerile fiscale și deficitul bugetar reduc capacitatea de investiții publice, circularitatea poate funcționa ca un amortizor al presiunilor externe, generând beneficii economice și sociale prin inovație și colaborare locală. Totuși, pentru ca aceste inițiative să fie vizibile, credibile și scalabile, este necesar un cadru de raportare coerent și standardizat.

Introducerea raportării obligatorii în domeniul responsabilității sociale și al sustenabilității aduce un fundament esential aratănd că standardizarea poate reduce asimetria informațională și poate spori comparabilitatea între firme, facilitând deciziile investitorilor și consolidând încrederea piețelor. În același timp, raportarea obligatorie are efecte distributive: poate favoriza companiile mari, cu resurse administrative suficiente pentru a gestiona complexitatea cerințelor, și poate împovăra firmele mici, unde costurile de conformitate devin disproporționat de mari. Această dinamică este crucială pentru contextul românesc, unde structura economiei este dominată de IMM-uri și unde implementarea Corporate Sustainability Reporting Directive (CSRD) va genera atât oportunități, cât și riscuri. Aici, economia circulară și standardizarea raportării se intersectează. Pe de o parte, circularitatea permite IMM-urilor să genereze rezultate tangibile și să răspundă la cerințele ESG prin soluții cu costuri relativ reduse- de exemplu, reducerea deșeurilor, parteneriate pentru reutilizare sau inovarea proceselor locale. Pe de altă parte, raportarea obligatorie asigură că aceste eforturi
sunt documentate și vizibile, prevenind riscul ca performanța reală să fie eclipsată de narative de tip greenwashing. Pentru România, unde presiunile deficitului și slaba capacitate administrativă pot transforma CSRD într-un exercițiu formal, combinația dintre practici circulare și raportare transparentă poate fi un vector de credibilitate și de diferențiere pe piețele internaționale.

În concluzie, economia circulară oferă o bază practică, iar standardizarea raportării furnizează infrastructura instituțională pentru validarea acestor practici. Împreună, cele două abordări pot transforma constrângerile economice în oportunități de inovare și pot repoziționa firmele din economiile emergente, precum România, într-o logică de competitivitate sustenabilă. Soluția nu constă doar în noi reglementări, ci în transformarea presiunilor fiscale într-un catalizator pentru inovare circulară, folosirea digitalizării pentru transparență și cultivarea unui management adaptiv. Astfel, România poate transforma actualele vulnerabilități într-o platformă de dezvoltare sustenabilă pe termen lung, ieșind din paradoxul dintre constrângeri și oportunități.

Bibliografie:

Fountain, J. E. (2001). Building the Virtual State: Information Technology and Institutional Change.Brookings Institution Press.
Hans B. Christensen, L. H. (2021). Mandatory CSR and sustainability reporting: economic analysis and literature review. Review of Accounting Studies.
Martinez-Meyers, S., & Ferrero-Ferrero, I. (2024). The European sustainable finance disclosure regulation (SFDR) and its influence on ESG performance and risk in the fund industry from a multi-regional perspective. Journal of Financial Reporting and Accounting.
Mezzanotte, F. E. (2023). Corporate sustainability reporting: double. Journal of Corporate Law
Studies.
(Hans B. Christensen, 2021)
(Fountain, 2001)
(Martinez-Meyers & Ferrero-Ferrero, 2024)
(Mezzanotte, 2023).

Izabela Oana Stana este economist la Institutul pentru Tehnica de Calcul ITC S.A.