O ţară europeană vrea să adopte dolarul canadian

După ce a surprins o lume întreagă respingând prin referendum salvarea băncilor şi rambursarea datoriei externe a ţării, anul trecut, Islanda surprinde încă o dată. După ce a făcut paşi importanţi către aderarea la zona euro, nu doreşte să adopte moneda europeană, ci dolarul canadian.
Andreea Budica - vin, 09 mart. 2012, 16:01
O ţară europeană vrea să adopte dolarul canadian

Acest lucru nu este atâ de ciudat pe cât pare, potrivit CBC News. Sistemul bancar din Canada este departe de cel islandez iar economia canadiană, susţinută de bogăţia resurselor naturale este printre cele mai stabile şi previzibile din lume. Canada, de asemenea, nu are datorii suverane, problemă care tulbură Europa, sau Statele Unite ale Americii de ani de zile.

Deşi adoptarea monedei canadiene nu pare să se poată realiza prea curând, RUV, potrivit postului public de televiziune din Islanda, ambasadorul Canadei din această ţară, Alan Bones, va transmite, sâmbătă, în cadrul unei reuniuni a Partidului Progresist, că, dacă islandezii doresc, pot adopta dolarul canadian. Ambasadorul va transmite partidului de opoziţie, care a lansat ideea adoptării dolarului canadian, că autorităţile de la Ottawa sunt dispuse să înceapă discuţiile în cazul în care poporul islandez doreşte aceasta, potrivit RUV.

Cu toate acestea, vineri seara, Departamentul Afacerilor Externe de la Ottawa a transmis presei că ambasadorul nu va participa la discuţiile pe tema monedei şi că nu va face declaraţii în acest sens.

Economistul Douglas Porter de la Bank of Montreal este de părere că adoptarea dolarului canadian de către Islanda este posibilă. Ţara va trebui să cumpere suficientă valută canadiană pentru a face artificiul, lucru care, iniţial, va pune presiune pe dolarul canadian. Dar impactul asupra Canadei ar fi mic, a spus el, deoarece populaţia Islandei este de numai aproximativ 317.000 de locuitori şi economia reprezintă mai puţin de 1% din cea a Canadei. Există precedente. El Salvador şi Ecuador au adoptat în mod unilateral dolarul american iar moneda Kosovo este euro.

Problema Islandei, în acest caz, este că nu va avea nici o influenţă în stabilirea politicii monetare, cum ar fi ratele dobânzii, astfel încât orice ajustări în privinţa încetinirii economice sau a hiperinflaţiei ar trebui să vină în detrimentul altor pârghii, cum ar fi ocuparea forţei de muncă şi veniturile. Pe măsură ce coroana islandeză continua să scadă, islandezii nu au sentimente foarte bune faţă de moneda lor.

Economia Islandei, în valoare totala de 13 miliarde de dolari şi care s-a contractat cu 6,7% în 2009, a crescut cu 2,9% anul trecut şi va creste cu 2,4% în 2012 şi 2013, conform estimărilor Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economice (OECD). În comparaţie, zona euro va creşte cu doar 0,2% anul acesta, conform estimărilor din noiembrie 2011.

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...