Parcări noi în Sectorul 6 al Capitalei. Aproape 300 de locuri vor fi construite pentru circa 4 milioane de lei

Aproape 300 de locuri de parcare vor fi amenajate în Sectorul 6 cu aproape 3,9 milioane de lei fără TVA, după ce Consiliul Local a adoptat, în şedinţa de marţi, mai multe proiecte de hotărâre pe această temă.
AGERPRES - mar, 29 mart. 2022, 20:03
Parcări noi în Sectorul 6 al Capitalei. Aproape 300 de locuri vor fi construite pentru circa 4 milioane de lei

Acestea se referă la: modernizarea parcării de reşedinţă de pe strada George Calboreanu nr. 4/bulevardul Iuliu Maniu; reabilitarea/reamenajarea parcării de reşedinţă de pe strada Crinul de Pădure; reamenajarea/reabilitarea parcării de reşedinţă de pe Aleea Parva; modernizarea parcării de pe bulevardul Constructorilor nr. 23, 25, 27; reamenajarea/reabilitarea parcării de reşedinţă de pe strada Fabricii; modernizarea parcării de pe Aleea Timişul de Sus, nr. 2; modernizarea parcării de reşedinţă de pe strada Răsăritului/strada George Calboreanu.

Potrivit unui comunicat al autorităţii locale transmis, marţi, AGERPRES, dintre cele 294 de locuri de parcare, 261 vor fi amenajate pe terenurile unde au fost demolate garajele construite ilegal sau cu autorizaţie temporară, iar restul de 33 pe o suprafaţă ce se află „la stadiul de pământ”, iar şoferii au contracte de închiriere.

În Sectorul 6 sunt 45.431 de locuri de parcare ocupate, dar necesarul este mult mai mare, de aceea, specialiştii în mobilitate urbană au dezvoltat un proiect pilot prin crearea de noi spaţii pentru maşini, prin instituirea de sensuri unice, ridicarea maşinilor abandonate, reamenajări de locaţii şi demolarea garajelor, care va continua.

Mai mult, din mai, autoritatea locală va demara construcţia la parcarea supraetajată, cu demisol, parter, două etaje şi terasă circulabilă de pe bulevardul Iuliu Maniu 51-53, din zona Lujerului, ce se întinde pe 7.975 mp. Aceasta va avea 254 de locuri pentru maşini, dintre care 10 pentru persoanele cu dizabilităţi, 16 pentru motociclete şi 24 de spaţii pentru biciclete. În prezent, Primăria Sectorului 6 aşteaptă avizele de la Apa Nova.

De asemenea, Primăria Sectorului 6 are în vedere, pe lângă crearea locurilor noi de parcare, şi întreţinerea celor deja existente. Un număr de 4.000 de parcări de reşedinţă vor fi reamenajate şi modernizate în această primăvară, prin Administraţia Comercială. Lucrările au început deja, odată cu demararea campaniei de curăţenie, iar 600 dintre acestea vor fi gata până la sfârşitul acestei săptămâni, după ce luni şi marţi echipele au marcat 294.

Reprezentanţii autorităţii locale precizează că şi-au propus ca, până la finalul acestui an, toate spaţiile pentru autoturisme din sector să fie „proaspăt trasate şi numerotate”.

Anul trecut, Primăria Sectorului 6 a reuşit să amenajeze 3.000 de spaţii noi pentru maşini.

Te-ar mai putea interesa și
OLX are reguli noi de utilizare începând cu luna martie
OLX are reguli noi de utilizare începând cu luna martie
OLX, cel mai mare site de anunțuri din România, anunță mai multe schimbări pentru utilizarea platformei, care vor intra în vigoare începând cu data de 13 martie....
Statul scoate din nou la vânzare titluri de stat. Ediția Fidelis III debutează începând din 6 martie
Statul scoate din nou la vânzare titluri de stat. Ediția Fidelis III debutează începând din 6 martie
Persoanele fizice rezidente şi nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie titluri de stat Fidelis, începând din ...
Update: Zborul Animawings către Abu Dhabi a revenit la bază. Cursele Hisky și El Al se anulează. TAROM suspendă zborurile spre Tel Aviv. Wizz Air suspendă toate zborurile în regiune. CNAB: Toate zborurile București – Tel Aviv ar putea fi afectate din cauza evenimentelor din Orientul Mijlociu
Update: Zborul Animawings către Abu Dhabi a revenit la bază. Cursele Hisky și El Al se anulează. TAROM suspendă zborurile ...
Update 5: Operatorul aerian AnimaWings a decis revenirea la bază a zborului către şi dinspre Abu Dhabi, programat sâmbătă, ...
Concedieri colective la Turbomecanica. Societatea dă afară 20% dintre angajați
Concedieri colective la Turbomecanica. Societatea dă afară 20% dintre angajați
Societatea aeronautică Turbomecanica informează vineri investitorii de la Bursa de Valori București că, în ședința ...